Cele mai profitabile afaceri din medicina privată

0

Ca metodă, MONEY.ro a comparat performanţa financiară a furnizorilor de medicină privată din România, care au raportat în 2010  cifre de afaceri nete şi profituri nete mai mari decât în 2009.

SANADOR SRL şi Clinica Polisano SRL împart podiumul în 2010, judecând după creşterea spectaculoasă a profitului net, raportată la 2009.
La categoria creşteri abrupte ale celor 2 indicatori – cifră de afaceri netă şi profit net în 2010, faţă de 2009, CLINICA POLISANO SRL e de departe, campioana din 2010.

SANADOR a înregistrat o creştere semnificativă a profitului net în 2010, faţă de rezultatul din 2009. Profitul net al furnizorului de servicii private a depăşit 2.35 de milioane de lei, în 2010, creştere spectaculoasă faţă de nivelul înregistrat în 2009, când indicatorul se afla în jurul valorii de 0.77 milioane de lei.
Mai mult, şi cifra de afaceri netă a companiei Sanador a urcat în 2010 la peste 44.69 de milioane de lei, de la 40.87 milioane de lei, nivel înregistrat în 2009.

Sanador activează pe piaţa locală de 10 ani.
Centrul Medical Sanador dispune în Bucureşti de 3 clinici medicale, spitalul Sanador, 2 laboratorul de analize medicale şi rezervele medicale private din Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca.

SC Sanador SRL în 2010
Cifră de afaceri netă: 44.696.202 lei.
Profit net: 2.353.630 lei

SC Sanador SRL  în 2009
Cifră de afaceri netă: 40.871.699 lei.
Profit net: 775.996 lei.

Sursa: mfinante.ro


MEDLIFE
a înregistrat în 2010 o cifră de afaceri netă şi un profit net mai mari decât în 2009.
Concret, MedLife a rulat afaceri de peste 138 de milioane de lei în 2010, faţă de peste 109 milioane de lei – nivel atins în 2009. Profitul net al celui mai mare furnizor de servicii medicale private s-a situat şi el pe un trend ascendent în 2010, depăşind valoarea de 11.61 milioane de lei, faţă de 10.39 milioane de lei în exerciţiul financiar din 2009.

SC Med Life SA  în 2010

Cifră de afaceri netă: 138.699.677 lei.
Profit net: 11.612.585 lei.


Med Life SA în 2009

Cifra de afaceri netă: 109.183.887 lei.
Profit net:10.390.236 lei.

MedLife activează pe piaţa locală de 15 ani.
MedLife operează la nivel naţional prin 9 hyperclinici din Bucureşti, Timişoara, Braşov şi Arad, 8 laboratoare proprii, 2 spitale care includ toate specialităţile medico-chirurgicale, în Bucureşti şi Arad, 20 de echipaje medicale mobile, 6 centre medicale specializate de medicina materno-fetală, fiziokinetoterapie şi recuperare medicală, osteoporoză, gastroenterologie, psihiatrie & psihoterapie şi proctologie.


CENTRUL MEDICAL GRAL MEDICAL
a înregistrat în 2010 un profit net şi o cifră de afaceri, în creştere faţă de rezultatul financiar din 2009.
Astfel că, în 2010 Gral Medical a avut un profit net de 3.60 de milioane de lei, faţă de 3.45 milioane de lei, cât a înregistrat în 2009.
De asemenea, cifra de afaceri a companiei a urcat la peste 50.30 de milioane de lei, în 2010, de la aproximativ 42 de milioane de lei în 2009.

Compania activează pe piaţa locală de 9 ani.
Gral Medical înseamnă, în cifre, o reţea de 24 centre medicale – 11 laboratoare, 9 clinici, 4 centre de Imagistică Medicală la nivel naţional – în Bucureşti, în judeţele Prahova, Dolj, Sibiu, Argeş şi Vrancea.


SC Gral Medical SRL în 2010

Cifra de afaceri netă: 50.307.724 lei.
Profit net: 3.602.149 lei.  

SC Gral Medical SRL  în 2009
Cifră de afaceri netă: 42.055.394 lei.
Profit net: 3.457.297 lei.

Sursa: mfinante.ro

Grupul Polisano este format din Clinica Polisano SRL, Centrul Medical Polisano SRL şi SC Polisano SRL.
Am exclus din analiză SC Polisano SRL – importator-distribuitor de produse farmaceutice.

Grupul Polisano activează pe piaţa locală de 17 ani şi este format dintr-un lanţ de policlinici, un spital, centre de dializă, centru de fertilizare in vitro, reţea de farmacii, distribuţie de produse farmaceutice.

Clinica Polisano SRL a înregistrat creşteri spectaculoase ale cifrei de afaceri şi ale profitului net în 2010, raporat la rezultatul din 2009.
Astfel că, dacă în 2009 înregistrase doar 144 de lei profit net, în 2010, valoarea indicatorului sare la peste 50.000 de lei. Şi cifra de afaceri se află pe un trend ascendent, dar nu urcă într-un ritm atât de abrupt ca profitul net.
Clinica Polisano rulează în 2010 afaceri de peste 68 de milioane de lei, faţă de 37 de milioane, în 2009.

Clinica Polisano în 2010

Cifra de afaceri netă: 68.006.897 lei.
Profit net: 50.556 lei.

Clinica Polisano în 2009
Cifra de afaceri netă: 37.033.095 lei.
Profit net: 144 lei.


Centrul Medical Polisano SRL
a raportat în 2010 o cifră de afaceri netă mai mare decât în 2009. Profitul net însă e într-o uşoară scădere faţă de nivelul atins în 2009.

Centrul Medical Polisano în 2010
Cifra de afaceri netă: 9.895.600 lei
Profit net: 932.414 lei.

Centrul Medical Polisano în 2009
Cifra de afaceri netă: 8.379.309 lei.
Profit net: 995.461 lei.

Romar Medical intră pe profit, după 2 ani de afaceri în pierderi.

Centrul Medical Romar intră pe profit în 2010, după ce în 2009 şi în 2008 a înregistrat pierderi. Astfel că, Romar Medical înregistrează în 2010 un profit net de 14.441 lei, după ce în exerciţiul financiar precedent raportase pierderi nete de 0.30 de milioane lei.
Cifra de afaceri netă a Centrului Medical Romar este în scădere, însă. Dacă în 2009, Romar rulase afaceri de 13.23 milioane de lei, în 2010, cifra de afaceri netă se situează în jurul valorii de 10.11 milioane de lei.

Centrul Medical Romar activează pe piaţa locală de 11 ani.
Reţeaua Romar Medical este formată din centre medicale în Bucureşti, Brăila, Brăneşti, Buzău, Constanţa, Galaţi, Hunedoara, Iaşi, Ploieşti, Roman, Târgovişte, Târgu-Jiu şi Timişoara.

SC Centrul Medical Romar SRL în 2010

Cifra de afaceri: 10.119.262 lei.
Profit net: 14.441 lei.


SC Centrul Medical Romar SRL în 2009

Cifra de afaceri: 13.237.373 lei.
Pierdere netă: 301.796 lei.