Cîţu, despre energie: Dacă mergem mai departe cu o piaţă controlată, să nu ne aşteptăm că vrea cineva să vină să investească în România, vreodată, în acest domeniu

Florin Cîţu a explicat, luni seară, la Digi 24, că a agreat intervenţia statului în cazul preţurilor pe piaţa energiei şi a gazelor naturale, dar a atras atenţia că autorităţile trebuie să decidă care va fi politica de acum înainte în această privinţă, arătând că o piaţă controlată va rămâne una nedezvoltată.

 

„Vreau să vedem de acum încolo ce vom face, pentru că, până la urmă, trebuie să avem o decizie. Dacă mergem mai departe cu o piaţă controlată, să nu ne aşteptăm că vrea cineva să vină să investească în România, vreodată, în acest domeniu. Şi vom rămâne cu un sector nedezvoltat”, a declarat Florin Cîţu.

 

El a ţinut să menţioneze că piaţa energiei a fost liberalizată în anii 2017-2018, când PNL nu se afla la guvernare, „ca să fie clar pentru toată lumea cine a liberalizat piaţa”. 

 

În ceea ce priveşte cuantumul mare al facturilor la energie, Cîţu a spus că răspunsurile nu trebuie să vină de la politicieni, ci de la instituţii precum ANRE, ANPC, Consiliul Concurenţei, care au angajaţi „plătiţi foarte bine” şi care trebuie să spună „dacă ceea ce se întâmplă cu aceste facturi este greşit, este manipulat, este doar un fenomen care a apărut aşa dintr-o dată şi nu putem să îl explicăm”.

 

„Prea mult timp aceste instituţii reglementatoare care sunt în subordinea Parlamentului României, raportul de activitate al acestor instituţii a trecut prin Parlament fără prea multă analiză, prea mult timp. Poate e momentul ca parlamentarii României, atunci când vine un raport anual al unei astfel de instituţii, să îl analizeze cu mai mare atenţie să vedem care au fost obiectivele, îşi face treaba sau nu îşi face treaba acest reglementator. Şi acum vedem că e nevoie de reglementatori care să fie specialişti şi nu doar numiţi politic. (…) Eu vă spun că trebuie să ne uităm la toate pieţele, nu doar la piaţa energiei, la toate pieţele”, a adăugat Florin Cîţu. 

 

El a propus un „pact” privind investiţiile în domeniul energiei.

 

„Voi cere în coaliţie un pact şi dacă vrea şi USR să fie parte la acest pact este binevenit, prin care să ne asigurăm că în fiecare an vom aloca pentru investiţii în energie o sumă, un procent din PIB, astfel încât să facem un obiectiv ca în 2026-2027 România să aibă securitate energetică. Trebuie să ne asumăm acest obiectiv, mai ales că am văzut această situaţie. Se pare că doar aşa putem să creăm aceste capacităţi în România când avem un pact transpartinic”, a adăugat Florin Cîţu.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed