Cîțu e optimist: Economia va ieși mult mai bine decât ne așteptam

0

„Economia va ieși mult mai bine decât ne așteptam din această criză. Știu că am spus că au scăzut încasările, dar acum companiile au revenit, plătesc la timp și estimez că în aprilie vom încheia mai bine decât credeam. 90% dintre companiile românești sunt IMM-uri, s-au descurcat să-și facă reconversie, au răspuns imediat la apelul nostru, s-au pliat pe situația de față și au început să producă ventilatoare, materiale sanitare și ce a mai fost nevoie. Veți vedea, eu am încredere că după ce ieșim din această criză vom avea o economie mult mai bună”, a declarat Cîțu, la Digi24.

 

În continuare, România se împrumută din piața internă pentru a putea face față cheltuielilor de stat, a explicat ministrul Finanțelor.  Alte programe de împrumuturi pentru sprijinirea companiilor sunt negociate cu BERD și cu alte instituții financiare similare.

 

„Ne uităm și la piața externă, dar deocamdată, în această etapă, ne împrumutăm doar din piața internă”, a comentat ministrul Cîțu.

 

El a adăugat că Ministerul său insistă pe precauție, asigurând doar acele cheltuieli pe care bugetul le poate suporta. Acțiunile precaute ale statului devin o garanție că într-o eventuală etapă viitoare – dacă se va impune – se vor putea accesa ușor și împrumuturi din piața externă.