Cîțu face curățenie în sistem: Raportul a fost trimis la DNA

”Să fie foarte clar pentru toată lumea: Primul raport finalizat la PMB a fost deja trimis la DNA”, a scris, luni seară, pe Facebook, Florin Cîţu.

Ministrul Finanţelor Publice a organizat luni o conferinţă de presă în care a vorbit despre controlul Inspecţiei Economico-Financiare din MFP la Primăria Municipiului Bucureşti. Controlul a fost demarat în data de 30 ianuarie 2020 şi a durat până pe data de 10 martie 2020.

„Acţiunea de control a fost suspendată pe data de 11 martie 2020. În acel moment accesul echipei de inspecţie la sediul Municipiului Bucureşti nu a mai fost permis având în vedere dispoziţia primarului general 569 din 10.03.2020 şi astfel s-a dispus suspendarea unor activităţi care implică interacţiunea din exteriorul Primăriei Municipiului Bucureşti. Nu s-a dat voie nici la distanţă să facem acest control. Laptopurile angajaţilor Ministerului Finanţelor Publice au fost sechestrate o perioadă în Primăria Municipiului Bucureşti. Le-am recuperat după aceea”, a declarat Florin Cîţu.

El a menţionat că au fost descoperite mai multe nereguli şi că acţiunea de control va fi reluată.

„Vom relua inspecţia la Primăria Municipiului Bucureşti pentru verificarea investiţiilor realizate din fonduri publice precum şi a celorlalte obiective de control neverificate. Deci continuăm controlul pentru ceea ce nu am putut să verificăm până în acest moment. V-am spus că acest control vine după o perioadă foarte lungă în care nu s-a făcut niciun control la Primăria Municipiului Bucureşti. Mai mult, în acest moment efectuăm un control de inspecţie la 5 companii înfiinţate de Primăria Municipiului Bucureşti şi bineînţeles că urmează ca activitatea economică financiar contabilă a celorlalte companii să fie verificată. Deci aşa cum am promis facem acest lucru la toate instituţiile publice. Este clar că trebuie să ştim foarte bine cum sunt administraţi banii publici. Opinia mea personală este că la Primăria Municipiului Bucureşti banii destinaţi, şi este opinia mea personală, vom vedea ce vor spune şi controlul şi instanţele, dar banii destinaţi subvenţiei pentru energia termică, pentru transport au existat, au fost în buget, veniturile au venit, am suplimentat veniturile şi totuşi au ajuns în altă parte. Au ajuns pe baza unor contracte în alte destinaţii. Trebuie să aflăm unde au ajuns acei bani şi bineînţeles toţi cei responsabili vor răspunde pentru aceasta”, a declarat Florin Cîţu.

Primarul general în funcţie, Gabriela Firea, a declarat, luni, că afirmaţiile ministrului de Finanţe, Florin Cîţu, despre controlul la Primăria Capitalei sunt ” de râs”. Ea a susţinut că a fost un „control politic”, iar inspectorii au spus că „dacă nu scriu ceva, orice, vor fi daţi afară şi sunt persoane în vârstă, mai au câţiva ani până la pensie şi le este foarte mare teamă”.

„Nimic flagrant, ilegal, nimic care să însemne o greşeală a noastră, ci au descris nişte fapte”, a afirmat Gabriela Firea.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed