Cîţu face furori pe internet: Mesaj de Crăciun cu citate din Rocky Balboa, pe fundal de muzică rock VIDEO

0

Fostul premier Florin Cîţu a transmis, vineri seară, o urare de Crăciun, într-un stil original. Pe un fundal de muzică rock, şeful Senatului a declarat că lecţia pe care a învăţat-o în anul care stă să se sfârşească vine de la Rocky Balboa, mesajul fiind că, în viaţă, nu contează câte lovituri încasezi, important este să te ridici şi să mergi mai departe.

„Salut. A trecut şi 2021. L-am trecut împreună. Cu multe provocări pe plan personal, multe în plan profesional. Dar acum suntem în ajunul Crăciunului şi e important să fim toţi mai toleranţi, să-i acceptăm pe cei din jurul nostru aşa cum sunt. Pentru mine, lecţia lui 2021 vine de la Rocky Balboa. Este despre viaţă.

Nu contează cine eşti, viaţa o să te lovească tare. O să cazi în fund. Dar viaţa nu este despre cât de tare poţi tu lovi, ci despre cât poţi încasa şi apoi să mergi mai departe. Aşa câştigi. Aşa văd lucrurile. Crăciun fericit! Sunt sigur că 2022 o să fie plin de provocări, dar tot împreună le vom trece. La mulţi ani şi Crăciun fericit!”, a spus Cîţu.

La finalul mesajului său, Florin Cîţu şi-a pus pe cap un fes de Moş Crăciun.

Vă invităm să urmăriţi materialul video.