Un raport al Grupului de experţi interguvernamental pentru evoluţia climatului (Giec), discutat în această săptămână în Uganda şi care urmează să fie publicat în zilele următoare, arată că diferenţele regionale în ceea ce priveşte clima se vor accentua, potrivit Mediafax.
Raportul este munca cea mai completă desfăşurată până în prezent în eforturile de măsurare a impactului pe care îl poate avea încălzirea climei asupra intensităţii şi frecvenţei fenomenelor climatice extreme.
Potrivit celor mai pesimiste scenarii stabilite de acest organism ştiinţific de referinţă în ceea ce priveşte clima, unele regiuni ar putea deveni practic de nelocuit, avertizează versiunea provizorie a rezumatului raportului, obţinută de AFP.
“Dacă dezastrele vor surveni din ce în ce mai frecvent şi/sau cu o amploare mai mare, unele regiuni vor deveni mai inadacvate ca zone de locuit sau de menţinere a activităţilor de subzistenţă. În unele cazuri, emigrarea va deveni permanentă şi va putea introduce noi presiuni în noile zone de primire, pentru regiuni ca atolii”, se arată în document. Citeşte mai multe Mediafax.











