CLOTILDE ARMAND acuză „diverse tehnici de intimidare” în scandalul cu Romprest

0

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, spune că „un întreg aparat de linșaj s-a activat” împotriva sa în scandalul cu Romprest, „încercând să devieze atenția de la situația ilegală făcută de compania de salubrizare”.

Ea menționează televiziunile „fugarului Ghiță și turnătorului”, care „incită la ură de dimineața până seara”, una dintre ele punând la cale și „un scenariu mizerabil: ”vedetele” postului respectiv au aruncat gunoiul pe treptele primăriei”.

Mesaje de amenințare

Mai mult, Clotilde Armand susține că a fost filată în fața casei sale, s-a trezit cu anvelopele mașinii dezumflate și a primit mesaje de amenințare, fapte pentru care a depus plângeri. „Sunt diverse tehnici de intimidare pe care actuala mafie le pune în practică cu speranța că voi ceda”, a afirmat edilul Sectorului 1 al Capitalei.

Ea mai spune că zilele acestea a primit „destule mesaje”. „E plin de oameni politici și de ”experți” care mi-au spus că trebuie să o las mai moale și să încetez. Să accept că sunt înfrântă și să accept șantajul”, afirmă Armand.

Citește și: RTV LIVE: CERVA a aruncat gunoaie pe scările Primăriei Sector 1

De reamintit că Romprest a anunţat sâmbătă seară că reia activitatea de ridicare a gunoiului din Sectorul 1 al Capitalei, după ce trei firme au pus la dispoziţie staţiile lor de sortare. În replică, primarul Clotilde Armand a apreciat că, prin acest anunț, Romprest „și a recunoscut vina pentru șantajul creat în aceste zile în care nu a ridicat gunoiul”.

Redăm integral mesajul postat duminică pe pagina sa de Facebook de Clotilde Armand:

„După ce am anunțat aseară că operatorul de salubritate și-a oprit șantajul și a început să strângă urgent gunoiul din Sectorul 1, realizând că a încălcat flagrant legea, un întreg aparat de linșaj s-a activat încercând să devieze atenția de la situația ilegală făcută de compania de salubrizare. De ce spun asta? Pentru că televiziunea fugarului Ghiță și a turnătorului (cuplate bine până să ajung primar la banii Primăriei Sectorului 1) incită la ură de dimineața până seara și a pus la cale un scenariu mizerabil: ”vedetele” postului respectiv au aruncat gunoiul pe treptele primăriei. N-ar fi asta cea mai mare problemă.

Sunt obișnuită să fiu hărțuită mediatic, să fiu filată de oamenii care au legături cu compania de salubrizare și trustul unui condamnat penal etc. Sigur, nu e simplu să te trezești cu anvelopele mașinii dezumflate, cu echipe de filaj în fața casei tale sau cu mesaje de amenințare (fyi: am depus plângeri pentru ce am scris mai sus). Sunt diverse tehnici de intimidare pe care actuala mafie le pune în practică cu speranța că voi ceda. Am ales să nu vorbesc până acum despre aceste lucruri pentru că mi-am asumat să lupt până la capăt. E cel mai simplu să cedezi și să te resemnezi că ai fost înfrânt, să mergi zâmbind frumos pe la toate televiziunile mințind cetățenii cât de bun ești.

În zilele acestea am primit destule mesaje. E plin de oameni politici și de ”experți” care mi-au spus că trebuie să o las mai moale și să încetez. Să accept că sunt înfrântă și să accept șantajul. Ce să încetez, stimabililor? Să încetez să respect legea? Niciodată! Dacă o astfel de atitudine de resemnare a fost pusă în practică 30 de ani nu înseamnă că trebuie să devină o regulă. ”Toată lumea fură, toți sunt la fel!” – este cea mai întâlnită expresie adresată de cetățeni clasei politice românești. Uite că eu am îndrăzneala să vă demonstrez că ”nu toți sunt la fel”. Că în lumea noastră mai există niște principii de la care nu abdicăm, că mai sunt câțiva oameni buni care vor să reconstruiască Sectorul 1 din temelie. Avem multe lucruri frumoase de construit și de realizat împreună. Nu vă lăsați manipulați. Mergem tot înainte. N-avem timp de pierdut.”

Cum a pornit noua criză a gunoiului din Sectorul 1

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a acuzat zilele trecute „un nou șantaj de tip mafiot” din partea companiei de salubrizare Romprest, care a anunțat din nou că nu mai ridică gunoiul din sector, edilul îndemnându-i pe bucureșteni să sesizeze Poliția Locală dacă nu li se ridică gunoiul.

Clotilde Armand a mai spus că dacă în cel mult 24 de ore de la anunțul companiei gunoiul nu este ridicat, va rezilia contractul și va aduce un alt operator de salubritate.

Vineri, primarul Sectorului 1 a cerut Prefecturii Capitalei să fie declarată „stare de alertă” în sector din cauza situației sanitare, în contextul în care sectorul a început din nou să se umple de gunoaie, pentru că firma Romprest a oprit din nou colectarea acestuia.

Într-un mesaj postat pe Facebook, Clotilde Armand le-a promis bucureștenilor că „acest episod negru din istoria Sectorului 1 cauzat de politicieni corupți și de mafia gunoaielor va lua curând sfârșit”.

Vineri seară, compania de salubrizare Romprest a anunțat că „va face efortul” și va colecta şi stoca temporar deşeurile de la patru spitale din Sectorul 1.

Apoi, sâmbătă, Romprest a anunţat că este „pregătită să recupereze în 36 de ore” restanţele privind ridicarea gunoiului şi i-a cerut Primăriei Sector 1 să indice locul în care autgunoierele să descarce deşeurile, „pentru a reintra în program normal de colectare”.

Sâmbătă seară, Romprest a anunţat că va relua activitatea de ridicare a gunoiului din Sectorul 1 al Capitalei, după ce trei firme au pus la dispoziţie staţiile lor de sortare. În replică, primarul Clotilde Armand a apreciat că, prin acest anunț, Romprest „și a recunoscut vina pentru șantajul creat în aceste zile în care nu a ridicat gunoiul”. Ea a spus că va depune plângeri penale pentru șantaj împotriva acționarilor Romprest și că va cere autorităților abilitate să ridice licența acestui operator. Mai mult, a susținut Armand, va „solicita Consiliului Local Sector 1 și în Justiție rezilierea contractului cu acest operator șantajist”.