CNVM introduce un tarif pentru monitorizarea tranzacţiilor realizate în sistemele extrabursiere

0

Astfel, Comisia va percepe un tarif pentru monitorizarea tranzacţiilor realizate în sistemele de tip OTC (over the counter – n.r.), aici fiind incluse şi tranzacţiile pe care brokerii le pot face cu acţiuni străine, înregistrate în sistemul Depozitarului Central, dar ar putea intra şi cele operate în cadrul mecanismului de tranzacţionare de tip OTC al Asociaţiei Brokerilor.

Cota percepută de arbitrul pieţei de capital pentru monitorizarea tranzacţiilor derulate în afara unei pieţe reglementate sau a unui sistem alternativ de tranzacţionare (ATS), cu excepţia tranzacţiilor cu instrumente financiare derivate, va fi de 0,15% din valoarea raportată. Cotele percepute la astfel de tranzacţii vor fi suportate de cumpărători şi vor fi calculate zilnic de intermediari.

În urma aceste completări aduse regulamentului nr.7 privind veniturile CNVM, casele de brokeraj vor avea obligaţia să încaseze de la toţi clienţii pentru care efectuează tranzacţii în afara unei pieţe reglementate sau a unui ATS sumele aferente tarifului perceput de Comisie pentru monitorizare, calculate la valoarea tranzacţiilor zilnice.

În schimb, Comisia percepe o cotă de până la 0,08% din valoara tranzacţiilor derulate pe pieţele reglementate sau în sistemele alternative de tranzacţionare. Totodată, schimburile cu instrumente financiare cu venit fix (obligaţiuni şi titluri de stat), drepturi de preferinţă şi drepturi de alocare beneficiază de o reducere a cotelor, până la 0,04%.