Coaliţia pentru Dezvoltarea României: Reprezentanţii CDR cred cu tărie că România merită să fie parte din spaţiul Schengen/ Economia românească pierde oportunităţi importante prin decizia nefondată de neacceptare

”Mediul de afaceri din România reprezentat de Coaliţia pentru Dezvoltarea României (CDR) este consternat de rezultatul votului din 8 decembrie în ce priveşte aderarea României la Schengen. Organizaţiile membre CDR au urmărit atent procesul de monitorizare şi au susţinut în mod activ aderarea României la spaţiul Schengen prin întâlniri cu autorităţile, declaraţii publice, adrese către ambasade, discuţii cu organizaţiile de afaceri din ţările membre din Uniunea Europeană, subliniind multiplele avantaje economice, nu doar pentru ţara noastră, dar şi pentru întreaga economie europeană. Beneficiile economice şi sociale ale aderării României la spaţiul Schengen sunt stimularea economiei, facilitarea comerţului cu celelalte ţări europene; creşterea atractivităţii României ca destinaţie pentru investiţii; reducerea costurilor şi timpului de transport; o mai bună integrare a României în comunitatea europeană; dar şi oportunităţi diverse pentru agenţii economici autohtoni care caută alternative pentru amplasarea investiţiilor”, afirmă reprezentanţii Coaliţiei.

Ei arată că toate acestea nu ajută doar la dezvoltarea ţării noastre, dar reprezintă şi oportunităţi de afaceri şi călătorii, fluidizarea comerţului transfrontalier, reducerea costurilor cu transportul şi mărfuri pentru celelalte state membre UE.

”Una dintre valorile CDR este apartenenţa României la Uniunea Europeană, cu toate avantajele şi responsabilităţile ce derivă din aceasta. Reprezentanţii CDR cred cu tărie că România merită să fie parte din spaţiul Schengen prin îndeplinirea tuturor criteriilor de aderare aşa cum a fost atestat de rapoartele tehnice ale reprezentanţilor statelor UE, dar şi de către Comisia şi Parlamentul European. Economia românească pierde oportunităţi importante prin decizia nefondată de neacceptare. Mediul de afaceri va continua să susţină Guvernul României în toate demersurile pe care le va face ca România să adere în cel mai scurt timp la spaţiul Schengen, astfel încât împreună cu statele membre să contribuim şi mai mult la unitatea şi dezvoltarea economiei europene. Rămânem optimişti că eforturile şi evoluţia României vor fi recunoscute cât mai curând la nivelul întregii Uniuni Europene”, se mai arată în comunicatul transmis, vineri, de organizaţie.

CDR reuneşte în cele 20 de asociaţii membre reprezentanţi ai investitorilor, antreprenorilor români şi companiilor internaţionale şi este condusă de un Consiliu Director format din preşedinţii şi vicepreşedinţii a opt asociaţii de business: Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), Camera de Comerţ Americană în România (AmCham), Camera de Comerţ Franceză în România (CCIFER), Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană (AHK), Confederaţia Patronală CONCORDIA, Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), Consiliul Investitorilor Străini (FIC) şi Romanian Business Leaders (RBL). Coordonarea Coaliţiei este asigurată prin rotaţie de către una dintre organizaţiile membre în Consiliul Director, pentru o perioadă de şase luni. În prezent coordonarea fiind asigurată de FIC prin reprezentarea de către Daniel Anghel.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed