Colegiul Medicilor apără diagnosticele puse în cazul A. Năstase

0

„În opinia noastră, acţiunea declanşată de către organele de procuratură este o acţiune în forţă cu o mediatizare nepermisă la acest moment al investigaţiilor şi de natură a afecta pe de o parte imaginea corpului medical, iar pe de altă parte, independenţa profesională a medicului şi încrederea pacientului în medicul curant. Procedându-se astfel, organele de investigaţie impun întregului corp medical o atitudine nelegală şi neconformă cu statutul şi rolul medicului în societate. Întreaga acţiune în forţă şi intens mediatizată nu face altceva decât să transmită întregului corp medical că, ori de câte ori, actul medical va afecta într-un fel sau altul interesul social aşa cum este acesta văzut şi înţeles de organele de urmărire penală, medicul respectiv este susceptibil de a da socoteală, de a face obiectul anchetelor penale şi supus oprobiului public sub diverse acuzaţii”, se arată în sesizare.