Cometa Nishimura va fi vizibilă cu ochiul liber pe 12 septembrie

0

Pasionaţii de astronomie vor avea „o oportunitate rară şi interesantă” de a vedea o cometă cu ochiul liber cu ocazia unei „experienţe unice în viaţă”, a anunțat directorul unui centru de astrofizică din cadrul unei universităţi britanice.

Cometei îi ia 500 de ani să orbiteze în jurul Sistemului Solar. Cometa Nishimura a fost descoperită în august 2023 şi se va afla la cea mai mică distanţă faţă de Terra pe 12 septembrie, când va fi vizibilă în Europa de Nord, cu puţin timp înainte de zorii zilei, potrvit Agerpres. Acest obiect cosmic, care călătoreşte prin spaţiu cu viteza de 386.000 de kilometri pe oră, este deja vizibil cu ochiul liber, potrivit profesorului Brad Gibson, directorul Centrului de Astrofizică E.A. Milne din cadrului Universităţii Hull din Regatul Unit.

Potrivit profesorului Brad Gibson, cometa Nishimura poate fi văzută în prezent în prima oră după apus şi în ora ce precede zorii zilei dacă persoanele interesate privesc bolta cerească în direcţia Est-Nord-Est, spre Luna aflată în primul pătrar şi spre planeta Venus. „Această cometă are nevoie de 500 de ani pentru a orbita Sistemul Solar, în timp ce Pământul are nevoie de un an, iar planetele exterioare au nevoie de câteva decenii. Cometa Halley, care a stârnit mult interes în timpul apropierii sale de Terra în 1986, are nevoie de 76 de ani pentru a parcurge o orbită completă în jurul Sistemului Solar. Aşadar, când se spune că este o oportunitate unică în viaţă pentru a vedea cometa Nishimura nu este o exagerare”, a explicat profesorul Gibson. „Ea poate fi deja văzută, dar se va afla la 78 de milioane de mile (125,5 milioane de kilometri) de Pământ pe 12 septembrie şi atunci ar trebui să avem cea mai bună şansă de a o vedea cu ochiul liber. În medie, oamenii au şansa de a vedea o astfel de cometă cu ochiul liber o dată la un deceniu – este o oportunitate rară şi interesantă”, a adăugat el.

Cometa C/2023 PI a fost numită după astrofotograful japonez Hideo Nishimura, care a descoperit-o în timp ce realiza fotografii cu expunere îndelungată ale bolţii cereşti folosind o cameră foto digitală, pe 11 august anul acesta. Potrivit lui Brad Gibson, cometa Nishimura va ajunge la cea mai mică distanţă de Soare pe 17 septembrie, când se va afla la doar 27 de milioane de mile (43,4 milioane de kilometri) de astru. Profesorul britanic spune că există o şansă reală ca obiectul cosmic să nu supravieţuiască acestei apropieri de Soare. Oamenii de ştiinţă încă încearcă să estimeze dimensiunile cometei Nishimura, însă Brad Gibson este de părere că aceasta ar putea avea un diametru cuprins între câteva sute de metri şi câţiva kilometri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.