Comisia Europeană a aprobat achiziţia traderului german de gaze Uniper de către guvernul Germaniei

0

Achiziţia a fost aprobată în temeiul regulamentului UE privind fuziunile, după ce Comisia a conchis că achiziţia propusă nu ar ridica probleme de concurenţă.

De asemenea, Comisia trebuie să aprobe salvarea Uniper în conformitate cu regulile privind ajutorul de stat.

”Tranzacţia a fost determinată de criza energetică europeană în curs de desfăşurare, în special de încetarea livrărilor de gaze ruseşti şi de creşterea bruscă a preţurilor gazului, care a făcut ca Uniper, cel mai mare importator de gaze ruseşti al Germaniei, să necesite injecţii semnificative de capital pentru a preveni insolvenţa sa” a spus Comisia.

Confirmarea fuziunii vine cu doar câteva zile înainte de o adunare extraordinară a acţionarilor, planificată pe 19 decembrie, la care investitorii Uniper urmează să aprobe planul de salvare care a costat până acum peste 51 de miliarde de euro (54 de miliarde de dolari).