Comisia Europeană alocă aproape 600 de milioane euro pentru proiecte de infrastructuri energetice ce contribuie la decarbonizare şi la securitatea aprovizionării

0

Potrivit comunicatului de presă al Executivului europena, fondurile au fost alocate mai multor proiecte legate de dioxidul de carbon (CO2), printre care: o sumă maximă de 189 de milioane euro pentru D’Artagnan, o platformă de export de CO2 din portul Dunkerque din Franţa, 157 de milioane euro pentru infrastructurile de CO2 din portul Rotterdam (Ţările de Jos), cuprinzând atât un terminal de import, cât şi o secţiune submarină de 200 km şi 2,54 milioane EUR pentru interconexiunea CSC a UE, un proiect de infrastructură pentru CO2 din Gdansk (Polonia).

Iniţiativa Northern Lights, un proiect transfrontalier care reuneşte iniţiativele de captare a CO2 din mai multe state membre ale UE şi din Norvegia, a primit, de asemenea, 131 de milioane euro. Aceste proiecte vor sprijini crearea unui lanţ valoric european al carbonului, în condiţiile în care Comisia lucrează la o nouă strategie de gestionare industrială a carbonului, menită să contribuie la realizarea obiectivelor sale climatice.

În plus, va fi acordată  o finanţare de 100 de milioane euro pentru proiectul de reţele inteligente Gabreta, situat între Cehia şi Germania, iar proiectul de consolidare a interconexiunii electrice Lonny-Achêne-Gramme dintre Franţa şi Belgia a primit 1,22 milioane euro pentru finanţarea unor studii. În fine, 12,77 milioane euro au fost acordate instalaţiei de înmagazinare a gazelor naturale Depomureş din România, în vederea creşterii capacităţii sale de funcţionare, pentru a contribui astfel la securitatea aprovizionării în regiune.

Decizia de finanţare adoptată astăzi vine ca urmare a cererii de proiecte din cadrul MIE din 2023, care a fost ultima cerere de proiecte cu statutul PIC lansată în temeiul regulamentului TEN-E anterior, şi anume Regulamentul (UE) nr. 347/2013, pentru care erau eligibile şi proiecte din domeniul gazelor naturale. Regulamentul revizuit introduce o excludere generală a finanţării combustibililor fosili. La 7 decembrie, după evaluarea solicitărilor de către Comisie, statele membre au votat în favoarea propunerii Comisiei în cadrul Comitetului de coordonare al MIE. Agenţia Executivă Europeană pentru Climă, Infrastructură şi Mediu (CINEA) va pregăti acum acordurile de grant cu beneficiarii.