“Tendinţa din al doilea trimestru a fost mai bună decât în primul”, a declarat Beumer.
Cea de-a doua bancă din Germania a înregistrat în primele trei luni ale anului pierderi peste aşteptări, de 861 milioane euro, afectată de costuri şi de deprecieri ale activelor de peste 2,6 miliarde euro, iar unii analişti prevedeau că pierderea se va adânci în al doilea trimestru.
Commerzbank a fost nevoită să apeleze la guvernul german pentru a putea face faţă crizei din pieţele financiare, primind o infuzie de capital de 18,2 miliarde euro, în schimbul unei participaţii de 25% plus o acţiune.
Banca nu are nevoie de ajutor suplimentar din partea guvernului german şi nu are nevoie, pentru moment, să apeleze la programul de “bănci toxice” întocmit de guvern, măsură implementată pentru a ajuta băncile să desprindă activele toxice.
“Avem capitalizare suficientă, iar testele de rezistenţă dovedesc acest lucru”, a spus Beumer.
Parlamentul german a aprobat vineri planul de “bănci toxice”, care are ca scop ajutarea băncilor să desprindă activele neperformante din bilanţurile contabile.
La sfârşitul lunii martie, Commerzbank a identificat peste 50 miliarde euro în active toxice pe care plănuieşte să le gestioneze separat, alimentând speranţele investitorilor cu privire la găsirea unor soluţii pentru împrumuturile şi investiţiile problematice.











