Compania Bongrain a cumpărat pachetul majoritar de la Delaco, asistată de avocaţii de la Biriş Goran

0
Tranzacţia urmează să fie finalizată în cel de-al doilea trimestru al anului 2010, după obţinerea aprobării din partea Consiliului Concurenţei din România.

“Având în vedere că aceasta a fost o tranzacţie importantă în domeniul achiziţiilor şi fuziunilor şi una dintre cele mai mari care a avut loc în România în 2010, asistenţa noastră în această tranzacţie transfrontalieră a implicat o gamă variată de aspecte
juridice, de la cele ce ţin de dreptul societar sicomercial pâna la cele legate de fiscalitate si dreptul concurentei, inclusiv due diligence juridic si fiscal asupra societatii achizitionate”, a declarat Christian Mîndru.

Bongrain a fost înfiinţată în Franţa în 1956 şi a devenit al doilea mare grup producător de brânzeturi din Franţa şi al cincilea din lume, cu 17.700 de angajaţi la nivel mondial.

Delaco a fost înfiinţată în1996 si, începând cu anul 2000, s-a axat pe distribuţia de brânzeturi, devenind astfel unul dintre liderii de pe piaţa din România.

 Biris Goran a fost înfiinţată în 2006 şi are o echipă de peste 30 de avocaţi şi consultanţi financiari.