Compania LEGO a refuzat să furnizeze piese pentru un chinez. Motivul pare a fi unul politic

De cealalta parte, cei de la LEGO si-au motivat decizia scurt, printr-un comunicat de presa concis: “Nu putem furniza piese LEGO pentru oamenii care au o agenda politica. A cerut constant, l-am ajutat, dar pana am aflat trecutul lui. A cerut din nou, de data aceasta piese LEGO Hero Factory, iar noi l-am refuzat, argumentandu-i acestuia motivele pe care vi le-am spus si voua”, au spus acestia.

 

Ai Weiwei a fost deseori criticat de autoritatile din China din cauza artei pe care o realizeaza. Acestea se concentreaza foarte mult pe idei precum libertatea de a vorbi orice, oricand si de a gandi singur. Erau si principalele teme ale galeriei pe care voia sa o deschida in Australia. In timp, Ai Weiwei si-a creat o imagine de rebel la adresa politicii din China si a vrut sa atraga atentia si lumii internationale asupra lucrurilor care se petrec in tara sa natala.

 

Dar o mana de ajutor pentru barbat a fost oferita de galerii din intreaga lume. Primii au fost cei de la London Royal Academy, ultimul loc in care chinezul a avut deschisa o galerie. Concret, acestia au parcat un BMW in fata galeriei de arta si au transmis tuturor urmatorul mesaj: sa lase orice fel de piesa LEGO in aceasta. In momentul in care se va umple, ea va fi dusa lui Ai Weiwei. Iar acesta a fost doar primul pas. Curand, si alte galerii de arta din intreaga lume au aflat povestea barbatului si au decis sa il ajute. Pe rand, galerii de arta importante din New York, Berlin si Australia au decis ca o parte din castigurile lor sa le investeasca in achizitia de piese LEGO Hero Factory, pentru ca Ai Weiwei sa poata sa isi termine colectia ce ar urma sa fie vizibila publicului in luna decembrie.

 

In anul 2016, vanzarile LEGO au atins suma de 5,2 miliarde de dolari. Iar motivul pentru care ar fi refuzat sa ii mai ofere barbatului piese ar putea fi strans legat si de acest aspect: China se numara printre tarile care cumpara cele mai multe seturi LEGO. Reprezentantii LEGO au negat ca acesta ar fi motivul in comunicatul de presa.

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed