Compania românească AirConnect introduce, din 16 octombrie, cinci zboruri pe săptămână de la Suceava la Bucureşti. Aceeaşi companie va opera vara viitoare pe ruta Suceava-Constanţa

0

„Am purtat discuţii şi în curând vom avea un nou operator aerian pe aeroportul nostru. Din data de 16 octombrie 2022 compania aeriană românească AirConnect va opera cinci zboruri pe săptămână între Suceava şi Bucureşti, în zilele de luni, miercuri, joi, vineri şi duminică. De asemenea, din data de 22 iunie 2023 compania AirConnect va deschide o nouă destinaţie de pe aeroportul Suceava, respectiv Constanţa, zborurile fiind operate în fiecare zi de joi. Toate aceste zboruri vor fi operate cu o aeronavă ATR-72 cu o capacitate de 68 de locuri”, a precizat Gheorghe Flutur, potrivit paginii de Facebook a Consiliului Judeţean Suceava.

Biletele sunt puse deja la vânzare pe pagina de internet a companiei aeriene.

În prezent, pe ruta Suceava-Bucureşti sunt efectuate zboruri de către compania Tarom.

Aeroportul din Suceava s-a situat pe locul cinci pe ţară ca trafic în luna iulie, cu 80.829 pasageri, după aeroporturile Otopeni, Cluj Napoca, Iaşi şi Timişoara.

Potrivit paginii de Facebook a companiei AirConnect, din 15 octombrie vor fi efectuate zboruri din Bucureşti către Baia Mare, Sibiu, Târgu Mureş şi Budapesta. De asemenea, va exista cursă directă Cluj Napoca-Budapesta.

Totodată, de la Constanţa vor mai fi introduse curse aeriene, din vara anului viitor, către Cluj-Napoca, Oradea şi Timişoara.