Companiile listate au testat maximele, dar noile praguri de variaţie rămân departe

Întâlnirea G20 din weekend, la care nu a fost furnizat încă un orizont de timp pentru restrângerea ajutoarelor de stat din economie, a reprezentat, de asemenea, un factor care a contribuit la raliul pieţelor. Ieri a fost şi prima zi în care companiile din indicele BET, precum şi societăţile de investiţii financiare (SIF) şi Erste Bank ar fi putut înregistra variaţii de până la +/- 40%, potrivit noilor reglementări ale Bursei.

Acest lucru nu a avut însă loc în cazul niciunui emitent, cea mai mare variaţie în rândul acestora, de +7,8%, fiind consemnată de producătorul de medicamente Biofarm (BIO). Indicele BET-FI a închis şedinţa cu o apreciere de 4,7%, în vreme ce BET a urcat cu 3,5%. Creşterile, în cazul ambilor indici, s-au temperat însă în ultima oră de tranzacţionare, după ce, în cursul zilei, maximele anuale au fost depăşite. “Vom vedea şi variaţii de până la 40%, însă acest lucru nu va duce decât la creşterea volatilităţii de preţ, ceea ce nu este neapărat un lucru de dorit din perspectiva investitorului”, spune Andrei Ciubotaru, broker la firma de intermediere Tradeville.

El a mai adăugat că jucătorii din piaţă încearcă să raţioneze cât mai lucid în decizia de investire, iar variaţii foarte ample, într-un răstimp foarte scurt, pot conduce la sporirea apariţiei de semnale false şi la o tentaţie mult prea mare de a reacţiona numai la impulsul pe termen scurt.
Amonil a crescut ieri cu 14,4%, foarte aproape de pragul maxim de variaţie, stabilit la 15%, titlurile AMO nefăcând parte din indicele BET.

La închiderea BVB, cele mai mari pieţe din Europa îşi continuau cea de-a treia zi de creşteri consecutive, avansurile înregistrate fiind de până la 1,6%. Bursa de la New York a fost închisă luni, în SUA fiind sărbătorită Ziua Muncii – Labor Day.

Urmărește-ne pe social media

google news
hive

Articole similare

Parteneri

hive

Ultimele Articole