Concedieri masive la Coca-Cola

0

Restructurările de personal vor afecta aproximativ un procent din efectivele globale ale grupului, care la finele lui 2013 se ridicau la 130.000 de angajaţi şi vor viza atât sediul central de la Atlanta (SUA) cât şi operaţiunile internaţionale ale grupului.

‘Am identificat între 1.600 şi 1.800 de locuri de muncă ce urmează a fi eliminate în lunile următoare’, a declarat purtătorul de cuvânt al Coca-Cola, Ann Moore. ‘Am decis să ne restructurăm modelul operaţional pentru a raţionaliza şi simplifica structura în ideea de a accelera creşterea activităţilor noastre mondiale’, a adăugat sursa citată.

Aceasta va fi cea mai importantă restructurare de personal demarată de Coca-Cola după 2000, an în care a eliminat peste 5.000 de locuri de muncă.

Pe fondul scăderii vânzărilor de băuturi carbogazoase, Coca-Cola a fost nevoit să-şi revizuiască estimările privind creşterea profitului anual până la 4-5% de la 6-8% anterior. De asemenea, Coca-Cola a anunţat în luna octombrie un plan de economii în valoare de trei miliarde de dolari pe an până în 2019.

Coca Cola Hellenic, la care grupul american Coca Cola are o participaţie de 23%, este cea mai mare companie din industria băuturilor non-alcoolice din România. Coca-Cola HBC România are sediul social în Voluntari şi deţine trei fabrici de îmbuteliere pe teritoriul ţării, localizate în Ploieşti, Timişoara şi Vatra Dornei.