Concurenţa a extins investigaţia privind trucarea unor licitaţii organizate de Transgaz şi Romgaz

În luna septembrie a acestui an, Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie privind o posibilă înţelegere între 17 companii de a participa cu oferte trucate, individuale şi în asociere, la opt licitaţii organizate de Transgaz SA şi Romgaz SA în perioada 2009 – 2011 pentru atribuirea unor contracte de racorduri de gaze naturale şi lucrări de modernizare şi întreţinere a instalaţiilor aferente.

„Aşa cum am mai spus, la acest caz am colaborat cu DIICOT, care ne-a furnizat noi indicii privind posibila implicare în trucarea licitaţiilor şi a altor şase companii alături de cele 17 suspectate iniţial. Dacă aceste practici vor fi confirmate, vom sancţiona corespunzător companiile implicate, iar amenzile, după cum stiţi, sunt mari şi pot ajunge până la 10% din cifra de afaceri. Cu toate acestea, aşteptăm companiile care doresc să coopereze cu noi  în cadrul programului de clemenţă şi le putem oferi imunitate la amendă sau reduceri substanţiale ale amenzilor” a declarat preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.

Cele şase companii suspectate de înţelegeri anticoncurenţiale, pentru care a fost extinsă investigaţia, sunt S.C. Petroconst S.A, S.C. Armax Gaz S.A, S.C. Insta Grup S.R.L, S.C. Zappa Electric S.R.L, SC S.C. Industrial Montaj S.A şi S.C. Spoting S.A.

Valoarea totală a celor trei noi contracte încheiate de Transgaz şi respectiv Romgaz cu companiile investigate este de aproximativ 30 milioane lei.

În urma extinderii investigaţiei, Consiliul Concurenţei a efectuat inspecţii inopinate la sediile şi sucursalele  companiilor S.C. Inspet S.A., S.C. Condmag S.A., S.C. Rominsta S.R.L., S.C. Cis Gaz S.A., S.C. Moldocor S.A., S.C. TMUCB S.A. Sucursala Târgu Mureş, S.C. Petroconst S.A, S.C. Armax Gaz S.A, S.C. Insta Grup S.R.L, S.C. Zappa Electric S.R.L, SC S.C. Industrial Montaj S.A şi S.C. Spoting S.A. Documentele ridicate în cadrul acestor inspecţii se află în analiza autorităţii de concurenţă, în cadrul procedurii specifice investigaţiei.

La ora actuală, investigaţia se referă la 11 licitaţii organizate de Transgaz S.A. şi Romgaz S.A. şi sunt suspectate 23 de companii.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed