Conferința de la Casa Albă. Trump: Nu am discutat despre vize. Iohannis: E un subiect pe care aș dori să îl abordăm

0

Preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit vineri seară, la Casa Albă, cu preşedintele SUA, Donald Trump.

 

Principalele declarații ale celor doi președinți:

 

Donald Trump: Îi mulţumesc preşedintelui Iohannis pentru că se află aici, este o onoare să întâmpin un asemenea bun prieten al Americii la Casa Albă. După cum ştiţi, românii şi americanii au foarte multe în comun: dragostea pentru libertate, culturi prospere, tradiţii bogate şi un foarte vast peisaj pe care îl numim ‘acasă’. Relaţia dintre cele două ţări datează de mai bine de un secol, dar astăzi reafirmăm şi celebrăm în mod special parteneriatul nostru strategic care a început acum mai bine de 20 de ani. Acest parteneriat acoperă mai multe domenii – inclusiv legături militare, economice şi culturale – iar astăzi facem aceste legături şi mai puternice.

– Domnule preşedinte, vizita dumneavostră vine într-un moment important nu doar pentru acest parteneriat, ci şi pentru toate naţiunile responsabile ale lumii. Tocmai m-am întors dintr-o vizită istorică în Europa şi în Orientul Mijlociu, unde am lucrat pentru a întâri alianţele noastre, pentru a forma noi prietenii şi pentru a uni toţi oamenii civilizaţi în lupta împotriva terorismului.

– Nicio naţiune civilizată nu trebuie să tolereze o asemenea violenţă şi nici să permită acestei ideologii bolnave să se răspândească dincolo de graniţele actuale.

– Factorii-cheie trebuie să înceapă să nu mai susţină terorismul. Qatarul a fost un susţinător istoric al terorismului, iar celelalte state au venit împreună şi mi-au cerut să confruntăm Qatarul asupra acestei probleme. Trebuie să încetăm finanţarea terorismului. Am decis împreună cu secretarul de stat Rex Tillerson, să cerem Qatarului să întrerupă această finanţare.

– Vreau să le cer tuturor naţiunilor să înceteze imediat încurajarea teorismului.

– Aceasta este cea mai mare prioritate a mea, pentru că este prima mea datorie ca preşedinte, să păstrez securitatea oamenilor. Pentru asta, vă cer să nu mai finanţaţi terorismul, să nu mai predicaţi ura şi să încetaţi crimele.

– Vreau să mulţumesc Arabiei Saudite şi tuturor statelor care au participat la acel summit istoric. A fost cu adevărat istoric. Sper că va fi începutul sfârşitului finanţării terorismului.

– Vreau să le mulţumesc şi românilor pentru modul în care au contribuit la lupta împotriva terorismului. (…) România a fost un membru extrem de important la coaliţia de luptă împotriva ISIS şi este a patra ţară ca şi contribuţie în ceea ce priveşte trupele din Irak.

– Vreau să-i mulţumesc preşedintelui Iohannis pentru modul în care conduce România, dar şi pentru că ţara a crescut procentul dedicat Apărării de la 1,4 la 2%. Sper ca şi celelalte state membre NATO vor face acelaşi lucru.

– După cum ştiţi, am fost un promotor al dezvoltării NATO printr-o mai mare responsabilitate între statele membre. Pentru că împreună putem confrunta provocările de securitate. (…) Domnule preşedinte, vreau să vă mulţumesc pentru eforturi şi pentru curajul de a lupta împotriva corupţiei şi pentru a apăra litera legii. Aceste măsuri sunt importante pentru înflorirea comerţului şi pentru prosperitatea colaborării.

 

Klaus Iohannis:

 

– Vă mulţumesc foarte mult pentru invitaţia de a fi astăzi aici. Sunt foarte bucuros că am avut o asemenea întâlnire bună, care se datorează conducerii dumneavoastră puternice, dar şi parteneriatului nostru strategic. Faptul că sărbătorim 20 de ani de parteneriat este important pentru că (…) acesta a conturat România aşa cum este ea astăzi: o democraţie puternică, cu o creştere economică puternică şi sustenabilă. Stăm alături, din punct de vedere militar, atât în Afganistan, cât şi în Irak.

– Sunt mulţumit că suntem prima ţară care măreşte procentul pentru Apărare în mandatul dumneavostră. O mare parte va merge către achiziţii strategice şi sper că împreună vom reuşi să cheltuim înţelept aceşti bani.

– România se află în extremitatea flancului de Est, iar România se bazează pe dumnavoastră din această postură. (…) România este membră UE şi cred că este interesul dumneavoastră de a avea o Uniune puternică, ce trebuie să se adauge parteneriatului nostru transatlantic puternic.

– Uniunea şi NATO nu trebuie să concureze una cu cealaltă, ci trebuie să conlucreze pentru a face UE mai puternică, SUA mai puternică, şi relaţiile noastre bilaterale. Şi acest lucru am convenit astăzi cu domnul preşedinte Trump.

– Nu suntem responsabili doar pentru securitate, ci şi pentru bunăstarea cetăţenilor noştri.

 

Întrebări

Acum câteva săptămâni preşedintele Trump a fost la Bruxelles şi a spus că ţările ar trebui să se revanşeze pentru faptul că până acum cu au contribuit cu 2% la procentul pentru Apărare. Sunteţi de acord cu asta?

Iohannis: Am fost la Bruxelles, am ascultat discursul preşedintelui Trump şi mi-a plăcut. Pentru că NATO este până la urmă o alianţă miliară, iar acestea au nevoie de bani. NATO este cea mai puternică de până acum, iar la asta trebuie să contribum. Dacă suntem în această alianţă, trebuie să împărţim responsabilităţile. Trebuie să facem asta, nu ca scop în sine, ci pentru a rămâne puternici şi pentru a ne apăra poporul.

Trump: Da, am spus acest lucru (…) poate ar trebui o să plătiţi o parte sau chiar toţi banii din anii anteriori.

Multe state privesc Rusia ca pe o ameninţare. Vă angajaţi că SUA va acţiona sub incidenţa articolului 5 dacă vreuna dintre statele din flancul estic se va afla sub agresiune miliară?

Donald Trump: Da, SUA sunt angajate conform articolului 5 şi vor acţiona în consecinţă.

Există o posibilitate ca România să fie inclusă în programul Visa Waiver?

Iohannis: Această problemă ar trebui să fie una dintre cele care vor trebui discutate.

Domnule preşedinte Trump, aţi menţionat lupta anticorupţie din România. Acum vedem că lupta anticorupţie şi eforturile de a consolida litera legii sunt şubrezite de unii politicieni autohtoni. Va susţine adminsitraţia dumneavoastră lupta anticorupţie din România?

Trump: Susţinem această luptă anticorupţie, dar şi pe preşedintele dumneavoastră. Este foarte popular, foarte puternic, va câştiga această luptă.

 

„Preşedintele Klaus Iohannis şi reşedintele SUA Donald Trump vor susţine declaraţia comună de presă în Rose Garden, spaţiul exterior Biroului Oval de la Casa Albă, la ora 21.45 (ora României)”, conform Preşedinţiei.

Şeful statului român a ajuns la Casa Albă în jurul orei 21.00,unde a fost întâmpinat de preşedintele Donald Trump. Klaus Iohannis va semna în Cartea de Onoare, apoi va fi invitat de preşedintele SUA în Biroul Oval, pentru convorbiri tete-à-tete.