Confesiunile unui miliardar: Goana după profit a “jupuit umanitatea” de pe companii

Jones, a cărui avere a fost evaluată de revista Forbes la 4,6 miliarde de dolari, consideră că inegalitateai s-ar putea să fi ajuns la un nivel nesustenabil.

“Decalajul dintre primii 1% cei mai bogaţi americani şi restul cetăţenilor, cât şi cel dintre SUA şi restul lumii, nu va putea persista. Fac o prognoză foarte uşor de prevăzut, aceea că decalajul dintre cei mai bogaţi cetăţeni şi celelalte categorii sociale va fi eliminat. Istoria întotdeauna o face. De obicei, se întâmpla prin revoluţie, taxe mai mari sau război. Niciunul dintre aceste lucruri nu se află pe listea mea de dorinţe.”, a afirmat Jones.

Americanul în vârstă de 60 de ani spune că este un capitalist convins “din cauza succesului şi oportunităţilor pe care sistemul economic i le-a adus lui cât şi altor milioane de oameni”.

“Capitalismul a fost la baza celor mai multe inovaţii măreţe care au transformat lumea în care să traim într-un loc mai prosper, mai comfortabil şi mai inspiraţional”, a spus miliardarul.

Acesta admite totuşi că sistemul capitalist tinde spre un sistem intens focalizat pe perioadele scurte de timp astfel încât să maximizeze câştigurile trimestriale, profiturile şi preţul acţiunilor.

“Am văzut multe chestii nebuneşti pe pieţele financiare…Din păcate vă mărturisesc cu întristare că în momentul de faţă suntem într-unul din cele mai dezastruaose astfel de momente, cel puţin din timpul carierei mele. Este ca şi cânt am fi rupt umanitatea din companiile noastre şi le-am fi redus la un simplu set de numere”, a zis Jones.

Din cauză că doar 10% din familiile americane deţin mai mult de 90% din activele americane listate pe bursă, majorarea preţurilor acţiunilor şi goana după creşterea profiturilor i-a avantajat doar pe cei din vârf.

“Profiturile marginale mai mari nu contribuie la mărirea averii societăţii. Ceea ce fac într-adevăr este să ducă spre mărirea discrepanţei dintre categoriile sociale, iar acesta nu este un lucru benefic.”, a spus Jones.

Comentariile vin la doar o săptămână după ce mai mulţi protestatari, membri ai grupului autointitulat Hedge Clippers,  s-au adunat în faţa vilei din Greenwich, Connecticut, a lui Jones, pe care l-au catalogat ca “extremist de drepta” care a “distrus locuri de muncă, a făcut evaziune fiscală, a privatizat şcoli şi a finanţat contracararea eforturilor de majorarea a salariului minim”.

Paul Tudor Jones a devenit unul dintre cei mai mari filantropi din lumea fondurilor de investiţii şi a întemeiat fundaţia Robin Hood care a strâns şi a donat peste 1,45 de miliarde de dolari pentru a ajuta cetăţenii săraci din New York.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed