Consens la Bruxelles pe bugetul UE. A meritat aşteptarea

0

Herman Van Rompuy a anunţat pe contul său de Twitter: „Am realizat acordul. Consiliul European a convenit asupra bugetului financiar multianual pentru restul acestui deceniu. A meritat aşteptarea”. Consensul a venit după 24 de ore de negocieri. Soluţia prezentată astăzi de Rompuy pare să îi mulţumească pe reprezentanţii Cehiei, Sloveniei, României şi Bulgariei.

Lucrările Consiliului European au fost reluate la Bruxelles în jurul orei 15.30, ora României, după o întrerupere de aproape cinci ore.

 

Acordul la care au ajuns liderii europeni cu ocazia summitului de la Bruxelles prevede un buget multianual al Uniunii Europene de 960 de miliarde de euro, prima scădere bugetară din istoria Blocului comunitar.

 

Cifra a fost dezvăluită de preşedintele Franţei, Francois Hollande.

Comisia Europeană solicitase un buget de 1.003 miliarde de euro.

„Este un acord la care s-a ajuns cu greu, dar cred că este un bun compromis”, a declarat Hollande, citat de AFP.