Ruşii de la Renaissance, cel mai mare punctaj pentru listarea Petrom

Potrivit mai multor surse prezente la licitaţie, după deschiderea ofertelor financiare, consorţiul condus de Renaissance Capital, cea mai mare bancă de investiţii din Rusia, a obţinut un punctaj total de 92,5 din 100 de puncte posibile, fiind urmat la mare distanţă de consorţiul Goldman Sachs – UniCredit CA IB Securities, care a totalizat 68,6 puncte.

 

Pe poziţia a treia s-a plasat consorţiul Nomura – Alpha, cu 67,7 puncte, iar al patrulea punctaj a fost obţinut de Raiffeisen Capital&Investments cu Morgan Stanley. Cel mai mic punctaj dintre cei cinci competitori rămaşi în cursă l-a avut consorţiul ING Bank – UBS.

 

OPSPI a analizat într-o primă fază oferta tehnică depusă de şase consorţii. În ultima fază de selecţie au fost deschise şi ofertele financiare, iar punctajul final a fost format în proporţii egale (50%-50%) din rezultatul obţinut la oferta tehnică şi cel de la oferta financiară.

 

Statul vrea să vândă 9,84% din acţiunile OMV Petrom din pachetul pe care îl deţine la companie, de 20,63% din titluri. Oferta secundară, estimată la 510 milioane euro, potrivit celui mai recent preţ de la bursă, va fi cea mai mare din istoria Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

 

Coform celor mai recente raportări, grupul austriac de petrol şi gaze OMV deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom. Statul are, prin Ministerul Economiei, 20,63% din titluri, iar Fondul Proprietatea 20,11% din acţiuni.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed