Constanţa: Percheziţii DNA într-un dosar ce vizează atribuirea nelegală a unor locuinţe / Două dintre descinderi, la instituţi publice

0

”Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Constanţa, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, comise în perioada 2019-2021, în legătură cu atribuirea nelegală a unor locuinţe din patrimoniul municipiului Constanţa”, a transmis DNA.

Sursa citată a precizat că, în cursul zilei de miercuri, sunt efectuate percheziţii în 3 locaţii situate pe raza municipiului Constanţa din care două sunt sedii ale unor instituţii publice, cea de-a treia reprezentând domiciliul unei persoane fizice.