Cooperarea nucleară între SUA şi Rusia continuă, în pofida disputei recente

0

Preşedintele american Barack Obama şi omologul său rus Vladimir Putin ar fi trebuit să semneze cele două acorduri la întâlnirea lor de la 3 septembrie de la Moscova, potrivit Kommersant.

 

Un acord viza impulsionarea contactelor bilaterale şi schimbul de informaţi privind proliferarea armelor nucleare, sub egida Centrului naţional rus de reducere a ameninţării nucleare, în timp ce a doua înţelegere ar fi trebuit să permită companiei ruseşti de stat Rosatom, deţinătoare a monopolului, să colaboreze cu laboratoare americane.

 

Obama a anulat la începutul săptămânii întâlnirea cu Putin din cauza lipsei perspectivei unui progres în privinţa agendei bilaterale, dar şi a deciziei Moscovei de a-l găzdui pe fostul colaborator al serviciilor secrete americane Edward Snowden, acuzat de spionaj în SUA în urma dezvăluirilor făcute presei privind programul de supraveghere al Washingtonului.

 

Însă acordul privind ameninţarea nucleară va fi cel mai probabil semnat totuşi ‘în viitorul apropiat’, pentru a arăta că relaţia de cooperare militară dintre SUA şi Rusia nu este în totalitate blocată, a precizat Kommersant, citând un oficial rus din domeniul apărării, rămas sub protecţia anonimatului.

 

Acordul privind Rosatom se află încă în stadiul de proiect, însă ar putea fi semnat de şefii companiei ruse şi ai Departamentul american al Energiei, nu de preşedinţi, după ce documentul va fi gata, a mai precizat cotidianul, citând o altă sursă neidentificată apropiată de acest dosar.