Corina Creţu: Pentru dezvoltarea regiunii Nord-Est, este imperios necesară realizarea celor două autostrăzi, A8 şi A7, care vor interconecta pe cale rutieră nu numai regiunile istorice ale ţării ci vor face legătura şi cu regiunile dezvoltate ale Europei

0

”Regiunea Nord-Est, Moldova, este una dintre cele mai sărace regiuni din România şi ne propunem să elaborăm o strategie specială pentru reducerea decalajelor dintre aceasta şi celelalte regiuni, cu gândul în primul rând la îmbunătăţirea nivelului de trai al oamenilor, de la sat sau de la oraş. Toate studiile arată ca cei mai mulţi români care au ales să emigreze provin din Moldova, iar aceasta regiune rămâne – din pacate – polul sărăciei din România. 

Ca fost Comisar pentru Politică Regională, dar şi ca Membru al Parlamentului European, am spus şi repet: pentru dezvoltarea regiunii Nord-Est, este imperios necesară realizarea celor două autostrăzi (A8 şi A7), care vor interconecta pe cale rutieră nu numai regiunile istorice ale ţării ci şi cu regiunile dezvoltate ale Europei”, afirmă Corina Creţu.

În opinia sa, ”în regiunea de Nord-Est, sărăcia se combate prin investiţii masive, mai ales în infrastructura de transport şi sănătate”. 

Ea aminteşte că, în curând, va începe construirea Spitalului Regional Iaşi, fiind stabilită firma constructoare după 9 ani de la semnarea acordului dintre Guvernul României şi Comisia Europeană.