Corlăţean: Poziţia Olandei nu s-a schimbat, trebuie făcute eforturi ca aderarea la Schengen să fie menţinută pe agenda JAI

0

„Anul trecut, Comisia Europeană şi majoritatea statelor membre au spus că România a îndeplinit criteriile de aderare, cu eforturi, cu buget alocat, eforturi depuse de mai multe guvernări la rând. Şi cu toate astea n-am intrat. De ce? Au fost unul, două state care s-au opus din raţiuni de politică internă. Dacă nu mă înşel, Olanda este în plină campanie electorală şi poziţia Olandei nu s-a schimbat. Deci, cu, fără referendum ar fi fost un element de dificultate”, a declarat Titus Corlăţean, la Realitatea TV.

 

El a subliniat că este de datoria României să facă eforturi pentru ca subiectul aderării la spaţiul Schengen să se afle pe agenda Consiliului JAI din septembrie. „Cert este că e de datoria noastră pentru un obiectiv care este al României şi al românilor să facem în continuare foarte consistent şi insistent demersuri pentru a încerca să menţinem pe agenda reuniunii din septembrie 19-20 a JAI acest punct, în speranţa că prin demersurile pe care le facem şi în zilele următoare pe diferite niveluri să putem obţine un rezultat pozitiv. Nu spun că este simplu, nu spun că este cel mai probabil, spun că este de datoria noastră să facem eforturi până la capăt”, a punctat ministrul.