Cornel Coca Constantinescu, ASF: Există o reticență de a achiziționa produse mai puțin familiare

Produsul dominant este asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto, iar stabilitatea pieței asigurărilor este dependentă de gradul de cuprindere, de tariful de primă și de eficiența activității de despăgubire, afirmă Cornel Coca Constantinescu.

 

”Anul 2017 a început sub imperiul prevederilor OuG nr. 54/2016, care au avut menirea să echilibreze piața și să elimine anumite disfuncționalități care au afectat funcția critică pe care o îndeplinește această asigurare la nivelul consumatorilor și agenților economici. Legea nr. 132/2017 a prevăzut noi mecanisme, precum tariful de referință, ca element orientativ, asiguratul cu risc ridicat, decontarea directă, ca mecanism ce favorizează fidelizarea clienților, posibilitatea de răscumparare a daunei și un sistem bonus-malus echitabil, care au contribuit la eliminarea unor distorsiuni manifestate în piață”, a declarat Cornel Coca Constantinescu, vicepreședintele ASF.

 

Activitatea ASF în domeniul asigurărilor a vizat cu precădere identificarea și propunerea de soluții pentru dezvoltarea sectorului și în acest context se înscrie și inițiativa de a forma un grup de lucru care să elaboreze o analiză diagnostic și să identifice soluții optime și viabile care să conducă la cresterea gradului de cuprindere în asigurarea obligatorie PAD a proprietarilor de locuințe, a mai adăugat acesta.

 

Cititi interviul integral pe primm.ro

 

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed