Cornel Dinicu, arestat preventiv. Ceilalţi doi administratori de la Ferma Dacilor au primit mandate de arestare la domiciliu

UPDATE. Magistraţii Judecătoriei Ploieşti au admis în parte, miercuri seară, propunerea de arestare preventivă formulată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova pe numele controversatului om de afaceri Cornel Dinicu, cel care înfiinţase şi care administra, în fapt, complexul turistic Ferma Dacilor din Tohani.

Ceilalţi doi inculpaţi au primit mandate de arest la domiciliu în dosarul în care cei trei sunt acuzaţi de ucidere din culpă şi de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru în dosarul privind incendiul în care au murit opt oameni.

Ancheta penală aflată în desfăşurare nu exclude niciuna dintre împrejurările care ar fi putut constitui baza izbucnirii incendiului, cu toate acestea, materialul probator administrat până în prezent nu a relevat indicii care să confirme ipoteza in incendierii provocate ca urmare a unei acţiuni umane intenţionate, cercetările ce urmează a fi efectuate în cauză având rolul de a stabili până la gradul de certitudine inclusiv cauza probabilă a incendiului, transmite Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova.

Știrea inițială:

Cornel Dinicu și cei doi administratori ai Fermei Dacilor, reţinuţi în cursul zilei de marți, au fost duşi, în această dimineață, din nou la audieri la IPJ Prahova.

Până acum nu au dat vreo explicație în fața anchetatorilor. S-au prevalat de dreptul la tăcere.

Potrivit unor surse judiciare, aceștia ar urma să fie duşi la Judecătoria Ploieşti, cu propunere de arestare preventivă.

Nu doar cei trei sunt suspecți și inculpați în acest dosar. Anchetatorii de la Serviciul Investigații criminale i-au transformat în suspecți și pe funcționarii Primăriei Gura Vadului.

„Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat că la datele de 16.06.2020 și 29.09.2020, în calitate de funcționar public – primar al comunei Gura Vadului, împreună cu un alt funcționar public din cadrul Primăriei Gura Vadului, cu responsabilități în domeniul amenajării teritoriului și urbanismului, a emis două certificate de atestare a edificării/extinderii construcției, atestând fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, omițând să verifice îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege. Funcționarul public și-a îndeplinit defectuos îndatoririle de serviciu, cauzând o vătămare a drepturilor legitime ale persoanelor fizice care au beneficiat de servicii de cazare, respectiv dreptul de a beneficia de servicii turistice cu îndeplinirea condițiilor de siguranță a construcțiilor oferite spre închiriere în regim hotelier de persoana juridică menționată anterior, precum și a drepturilor fundamentale la integritate corporală și viață”, transmit procurorii.

O altă persoană este cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual și abuz în serviciu, „constând în aceea că, la data de 11.11.2020, în calitate de funcționar public – primar al comunei Gura Vadului, împreună cu funcționarul public din cadrul Primăriei Gura Vadului, cu responsabilități în domeniul amenajării teritoriului și urbanismului, a emis un certificat de atestare a edificării/extinderii construcției, atestând fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului. Astfel, s-a omis verificarea îndeplinirii condițiilor prev. de art. 37 alin. 6 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, precum și a condițiilor cumulative prev. la art. 5 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții”.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed