Coronavirus infectează Europa: euro va pica, dolarul poate ajunge mai prețios ca aurul

0

Adrian Codîrlaşu, preşedintele CFA România, atrage atenţia că, în cazul impunerii unor restricţii de circulaţie în spaţiul Schengen din cauza coronavirusului, economia Uniunii Europene va fi puternic lovită. Cum spune şi Ionuţ Dumitru, economistul şef al Raiffeisen Bank, „în perioadele de aversiune la risc, dolarul funcţionează ca o monedă de refugiu”. Preţul aurului atinge cote maxime.

 

În concluzie, cel puțin până acum, se vede o apreciere a dolarului pe termen mediu, o menținere sau creștere a prețului aurului și o devalorizare a euro. Pentru cei care economisesc, moneda americană, francul elvețian și aurul par soluțiile mai bune. Deşi este încă devreme pentru a calcula un impact direct al epidemiei de coronavirus asupra economiei europene şi a celei româneşti, câteva tendinţe au devenit deja vizibile. Moneda americană se apreciază atât faţă de euro cât şi faţă de leu, chiar dacă dolarul nu prea mai joacă nici un rol în economia noastră. Este adevărat economia SUA peformează bine, iar cea europeană care dădea semne de revenire a încetinit din nou odată cu extinderea coronavirusului. De asemenea, diferenţialul de dobândă dintre dolar şi euro este în favoarea dolarului. Dobânzile la americani sunt real pozitive, în jur de 1,5%, în timp ce în zona euro, dobânzile sunt negative, de minus 0,5%.

 

De altfel, paritatea euro dolar pe pieţele internaţionale a ajuns la 1,0817 dolari pentru un euro, ceea ce apropie foarte mult cele două monede de referinţă de egalitate. Menţionăm că dolarul a avut acceaşi paritate cu euro doar în momentul lansării monedei unice europene în ianuarie 2002. Ionuţ Dumitru spune că dolarul, în perioadele de aversiune la risc este văzut ca o monedă de refugiu la fel ca aurul”. De altfel, preţul aurului a urcat luni, 24 februarie 2020 la maximul a şapte ani, pe fondul temerilor generate de epidemia de coronavirus, investitorii preferând activele sigure, cum este metalul galben, relatează BBC. Preţul pentru livrare imediată a ajuns până la 1.678,58 dolari uncia.

 

Articolul integral pe ECONOMICA.NET