Cozmin Guşă: Este război total. Perspectiva este sumbră

0

„Suntem într-o situaţie foarte complicată în care nu este nevoie doar de înţelepciune şi determinare, pe care nu le mai avem la nivel politic, ci este nevoie de un apel de urgenţă şi de o adunare a celor din statul român”, a declarat consultantul politic, Cozmin Guşă.

 

Acesta a mai spus că politicienii au păcălit mereu populaţia înainte de alegeri, iar situaţie este una anormală. „Toată lumea simte că acţiunea de impunere a ordonanţei privind modificare Codului Penal şi a legii graţierii a fost una coordonată pe care nimeni nu doreşte să şi-o asume. Şi acest lucru supără populaţia”, a precizat Cozmin Guşă, adăugând că nu este normal ca Liviu Dragnea să vină şi să spună că nu au nicio legătură cu aceste legi, că nu ştiu ce se întâmplă în guvernarea lor.

 

„Care este ruşinea de nu vor să îşi asume graţiarea şi modificarea Codului Penal. Acum am aflat, prevederile din Ordonanţa de Urgenţă se aplică la puţini oameni, iar treaba cu graţierea nu rezolvă problemele existente. Dorinţa lui Iohannis de a organiza un referendum trebuia respectată”, a spus Cozmin Guşă.

 

Consultantul politic a mai explicat că aşa cum se ştie în justiţie s-au petrecut multe excese, însă nici cei de la PSD nu par credibili, însă nimeni nu vine să spună că nu mai merge şi aşa.

 

„Nimeni nu vine să taie nodul gordian şi să spună nu mai merge aşa. Cetăţenii simpli îşi pierd încrederea şi vorbesc de cei care îşi doresc singuranţă”, a mai spus acesta.

Citeste mai mult: adev.ro/okpji9