Instituţiile financiare consideră că toate sectoarele economice, mai puţin cel energetic, au devenit mai riscante în trimestrul trei.
Creditarea este departe de o relansare, reiese din cea mai nouă anchetă trimestrială realizată de Banca Naţională în rândul instituţiilor financiare. Cererea de credite a scăzut în continuare în trimestrul al treilea atât pentru companii, cât şi în rândul populaţiei. Iar bancherii sunt pesimişti în legătură cu relansarea cererii în ultimele luni ale anului. Cu atât mai mult cu cât riscul asociat companiilor a crescut în toate domeniile, cu excepţia sectorului energetic. Cele mai riscante sectoare rămân construcţiile şi tranzacţiile imobiliare, urmate la o distanţă considerabilă de firmele din comerţ şi turism.
Pe de altă parte, pe latura populaţiei, după scăderea importantă a cererii de credite în trimestrul trei, bancherii se aşteaptă la o revenire uşoară în perioada octombrie-decembrie 2010. Ei spun că standardele de creditare şi termenii nu au înregistrat modificări substanţiale în ultimele luni. Ancheta realizată de Banca Naţională a fost realizată prin chestionarea celor mai mari 10 bănci din România, după cota aferentă creditării companiilor şi a populaţiei.







