Creditul fără ipotecă a dispărut. Clienţii noi plătesc pentru restanţieri

Preţul creditelor negarantate a urcat la niveluri semnificative, din cauza marjelor de risc ridicate, pe care băncile le aplică acestor produse şi care anulează, practic, reducerile de dobânzi anunţate.

Mai mult chiar, în unele cazuri, marjele depăşesc semnificativ tăierile de dobânzi operate la împrumuturi. “Marja de risc se calculează pe probabilitatea că împrumutul nu poate fi plătit. Dobânzile din piaţă la creditele de nevoi personale fără garanţii arată probabilitatea insolvenţei beneficiarului. Există o întreagă modelare prin care băncile stabilesc aceste marje de risc”, explică preşedintele ING Bank, Mişu Negriţoiu.

Unele bănci aproape că au scos din ofertă împrumuturile fără garanţii. Sau le acordă doar clienţilor care au o relaţie de lungă durată cu banca respectivă şi au dovedit de‑a lungul timpului că sunt solvabili. Pentru clienţii noi însă, acest produs a dispărut.

Reprezentanţii băncilor comerciale spun că “nu au putut transfera întregul cost al crizei asupra clienţilor din portofoliu”, dar pentru clienţii noi acestea sunt preţurile corecte, în condiţiile în care riscul de credit continuă să urce în fiecare lună. Cu alte cuvinte, nivelul creditelor neperformante – ale clienţilor “care au un istoric cu banca” – influenţează preţul pe care trebuie să îl plătească potenţialii noi clienţi.

“Fiecare bancă are propriul algoritm de stabilire a marjei de risc, însă în cazul împrumuturilor de consum negarantate, şi care nu au măcar o asigurare de viaţă ataşată, riscul este maxim”, spune Radu Gheţea, preşedintele CEC Bank.

Toate măsurile de “cosmetizare” a acestor credite dovedesc însă încrederea pe care băncile o au în evoluţia economiei şi, pe cale de consecinţă, în capacitatea de rambursare a clienţilor. Cu alte cuvinte, în această perioadă, mai mult decât în trecut, finanţatorii se uită cu atenţie la rata şomajului, la mişcările înregistrate pe cursul de schimb şi la prognozele de dobândă.

“Preţul oricărui împrumut ia în calcul costul la care banca atrage resurse, costul de default şi marja de profit. Când vorbim despre costul resurselor vorbim, practic, despre costul banilor de pe piaţa monetară. În cazul riscului de default, ne uităm la creditele neperformante şi estimăm evoluţia acestui indicator”, explică Gabriel Creţu, directorul de vânzări al OTP Bank România. Acesta spune că, şi în cazul OTP, creditele de nevoi personale fără garanţii se vând în această perioadă doar clienţilor care au o relaţie îndelungată cu banca şi sunt “foarte de încredere”.

O strategie similară a aplicat şi BCR, care, potrivit datelor de pe site, pentru produsele Divers Extra şi Divers Super percepe dobânzi mai mari pentru clienţii noi. Astfel, pentru un credit Divers Extra în valoare de 40.000 de lei, care are ataşată o asigurare complexă, un client nou va plăti o dobândă anuală efectivă de 32,6%, pentru o perioadă contractuală de doi ani. Pentru acelaşi produs, oferit unui client “cu istoric BCR”, dobânda anuală efectivă este de 30,09%.

La Raiffeisen Bank, un credit de nevoi personale de până în 3.000 de euro are o dobândă anuală efectivă de 33,44%. Marja de risc este de 19% peste EURIBOR 6M, care este de 1,44%. Pentru acest tip de credit, banca solicită un comision de procesare de 3% din valoarea împrumutului. Comisionul de plată anticipată este de 4,5%.

“Marja de risc nu se stabileşte printr-un sistem foarte exact, ci mai mult empiric, prin benchmarking faţă de băncile celelalte şi prin studii de piaţă relativ la nivelul de suportabilitate”, a explicat Valentin Miron, preşedintele VMB Partners. Marja de risc în cadrul creditelor de nevoi personale fără garanţii depinde de convenţia pe care banca o semnează cu un asigurător. Surse din piaţa bancară spun că, în urma unei astfel de convenţii, cele două instituţii cad de acord asupra comisioanelor, dobânzilor şi sumei care se acordă. “Dacă portofoliul de credite al unei bănci este neperformant, chiar dacă există un contract semnat, asigurătorul refuză să plătească despăgubirile”, au precizat sursele citate.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed