Românii care sunt vizați de ANAF în cel mai nou ghid al instituției

0


Guvernul, în încercarea de a acoperi deficitele bugetare, apelează la Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) pentru a investiga contribuabilii suspectați că nu declară toate sursele de venit.

În mod repetat, ANAF-ul se concentrează pe persoanele fizice din România care obțin venituri din închirieri.

Într-un efort de a îmbunătăți colectarea taxelor și impozitelor, autoritățile românești au publicat un nou ghid cu reguli stricte privind închirierea de locuințe.

Proprietarii sunt avertizați că sunt obligați să înregistreze contractele de închiriere la ANAF în decurs de 30 de zile de la semnarea acestora.

În plus, aceștia vor fi supuși unui impozit de 10% pe veniturile din chirii, după deducerea unei cote de cheltuieli de 20% din suma totală.

Spre exemplu, pentru o chirie lunară de 2.500 lei, echivalentul a 500 euro, un proprietar va fi obligat să plătească lunar către stat un impozit de 200 de lei.

Persoanele care obțin venituri din chirii trebuie să depună o declarație unică anuală pentru anul fiscal anterior, iar cei cu venituri din chirii mai mari de șase salarii minime brute pe economie vor fi implicați și în contribuția la sănătate, care este, de asemenea, de 10%, conform relatării corespondentului Antena 3 CNN, Cătălina Iordache.