Creștere spectaculoasă a vânzărilor de autoturisme Dacia în Uniunea Europeană

0

Înmatriculările de automobile din Italia și Spania au revenit la valori normale, la un an de la blocajul total instituit de autorități în urma exploziei de cazuri COVID-19, din perioada februarie – martie 2020. Dacia a prins „valul” creșterilor și a urcat din nou la volume apropiate de cele cu care era obișnuită înainte de pandemie, conform analizei Profit.ro. Înamtriculările Dacia în Italia s-au ridicat la 4.581 de unități, o creștere aproape infinită de la cele 71 de exemplare simbolice am putea spune din aprilie 2020. Creșterea de peste 6.300% este neimportantă, fiind relevantă eventual doar în raport cu creșterea medie a pieței, de 3.200%. În total, Italia a înmatriculat 145.033 autoturisme, în aprilie, față de numai 4.295 anul trecut, în luna similară. Pentru Dacia, cel mai important este faptul că a reușit să recupereze o bună parte din cota de piață, 3,16%, după ce coborâse la 1,65% în luna de pandemie.
După patru luni din acest an, Dacia a înmatriculat 19.587 de autoturisme în Italia, cu 74% mai multe decât anul trecut, în care înregistra doar 11.222 unități. Vânzările Renault nu au fost cu mult mai mari decât cele ale Dacia, 5.444 unități, marca franceză, parte a grupului din care face parte și Dacia, având o cotă de piață mult diminuată în urma pandemiei, 3,75, față de 10,55% cât înregistra în urmă cu un an.

Pe cealaltă piață sud-europeană importantă pentru marca Dacia, Spania, creșterea a fost tot una cu 4 cifre, chiar dacă nu la fel de spectaculoasă ca în Italia. În total, în aprilie au fost înmatriculate 78.595 autoturisme, în regat, iar după patru luni volumul total s-a ridicat la 264.655 autoturisme, cu 18,8% mai multe ca în 2020.