Creşterea economică de 8,8%, un butoi cu PULBERE!

0

Premierul Mihai Tudose: „O veste foarte bună pe care o ştiţi sau proastă pentru cei care ne doreau sfârşitul tragic în chinuri, 8,8 creşterea economică pe trimestrul trei faţă de trimestrul doi, ceea ce ne face optimişti pentru chiar un spre 6 creştere totală pe 2017. Numai că nu am murit cum ne doreau unii, ci suntem de invidiat pe locul 3 în lume”.

 

Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal: „Am văzut creşterea economică chinezească de 8,8%, nici măcar China nu mai are”.

 

Ionuţ Mişa, ministrul finanţelor: „România este în acest moment prima ţară din Europa ca creştere economică”.

 


Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal: „Dacă ne uităm la creşterea ecpnomică din 2015 şi până în trimestrul doi, versus creşterea consumului populaţiei, marea majoritate a ţărilor din EU sunt pe linia de 45 de grade, deci au o creştere a consumului în linie cu creşterea ofertei interne, cresterea PIB, în timp ce se remarcă un grup de ţări, printre care suspecţii de serviciu, ţările baltice, Ungaria, Bulgaria şi România, care au o creştere a consumului mai rapidă decât creşterea economică, iar România iese complet din peisaj. Avem o creştere a consumului mult peste creşterea ofertei interne, iar dacă adăugăm şi trimestrul trei ieşim în decor”.

 

Lucian Croitoru, consilier BNR: „Este similară cu expresia: de data aceasta este diferit, ei cred că de data aceasta o să meargă. Şi expresia de data asta e diferit implică lipsă de cunoaştere, dar nu neapărat a efectelor negative, ci a inevitabilităţii unei crize. Următoarea recesiune e inevitabilă, ne îndreptăm spre ea, timpul tot curge până la următoarea recesiune şi semnele se acumulează, aici sunt câteva semne că în SUA lucrurile se complică, nu intru acum în detalii… Dar vreau să vă spun că expansiunea … se cam încheie, după părerea mea nu mai durează foarte mult”.

 

Lucian Croitoru a precizat că a vorbit în nume propriu, ca economist, iar poziţia sa nu implică BNR.

 

Iar cuvintele sale trebuie luate în serios. Se vorbeşte foarte mult de încheierea actualului ciclu de creştere economică, care în cele mai optimiste scenarii durează până în 2019. Sunt însă voci care vorbesc de un deranj chiar mai devreme. Bursele sunt umflate, în piaţa obligaţiunilor e o bulă speculativă.

 

În tot acest context care începe să devină ceţos, România îşi pune singură probleme. Creşterea economică peste puteri este obţinută cu pierderea sănătăţii, doar pentru a satisface cine ştie ce promisiuni electorale înguste. Căştigurile sunt limitate la anumite categorii sociale, sunt pe termen scurt. Pierderile sunt generale şi de durată.

 

mai multe, pe digi24.ro