Criza creditelor de pe piaţa americană se extinde şi în sectorul de larg consum

0

Băncile americane şi-au majorat rezervele pentru a acoperi eventualele pierderi cu cel puţin şase miliarde de dolari în al doilea trimestru din 2007, indicând faptul că înalţii responsabili bancari sunt de părere că numărul consumatorilor care nu îşi vor putea achita creditele este în creştere.

„Ce a început ca doar o problemă a sectorului creditelor ipotecare cu grad ridicat de risc s-a extins considerabil în spaţiul creditelor ipotecare, iar problemele se agravează într-un ritm mai rapid decât ne aştaptam”, a declarat un analist al Deutsche Bank, Michael Mayo, citat de Financial Times.

„În plus, se observă creşterea problemelor în sectorul creditelor pentru automobile, care ar putea sau nu să fie o tendinţă de sezon, însă băncile au emis semnale că starea sectorului creditelor de larg consum este mai slabă decât se estima”, a adăugat acesta.

Dick Bove, analist al grupului Punk Ziegel, a declarat că nivelul câştigurilor raportate de bănci arată că „există probleme legate de împrumuturile de larg consum, ce se extind peste criza imobiliară deja cunoscută. Sectorul creditelor pentru automobile reprezintă o nouă sursă de îngrijorare”.

Wachovia, a patra bancă americană din punct de vedere al activelor, a majorat aproape de două ori rezervele menite a acoperi pierderile cauzate de neplata creditelor faţă de al doilea trimestru al 2007, până la 408 milioane dolari.

Împrumuturile problematice cu potenţial de transformare în pierderi au crescut de peste două ori. Problemele de acest tip devin din ce în ce mai vizibile în întreg sectorul bancar american.

Grupul KeyCorp din Cleveland, a afişat active neperformante în creştere cu 241 milioane dolari faţă de 2006 iar rezervele menite a acoperi eventualele pierderi s-au dublat.

În Dallas, grupul Comerica a triplat nivelul acestor rezerve, până la 45 milioane dolari.

Pierderile nete din credite au crescut la Wells Fargo de la 663 milioane dolari în 2006 până la 892 milioane dolari în cursul acestui an, din cauza pierderilor cauzate de sectorul creditelor imobiliare şi pentru automobile.

Împrumuturile cu întârzieri de plată de peste 90 de zile au crescut anul acesta până la 5,53 miliarde dolari, faţă de suma de 3,66 miliarde dolari înregistrată în 2006.

„Mentalitatea a suferit modificări foarte rapide”, a declarat un trader al BNP Paribas, Rick Klingman. „Acţiunile sunt afectate de îngrijorările privind câştigurile băncilor şi de problemele sectorului creditelor în general”, a adăugat acesta, citat de FT.

Sursa: NewsIn