Criza din Zona euro, o ocazie pentru Londra să-şi redefinească relaţia cu Bruxelles-ul

Sorin Simon

Deşi UE este “în urmă” în multe dosare, nu este în interesul Marii Britanii să iasă din blocul european, a precizat Cameron, care este supus la presiuni de către o parte din parlamentarii conservatori pentru a renegocia relaţiile dintre Londra şi Uniune.

O parte dintre membrii Partidului Conservator al lui Cameron vor chiar ca Marea Britanie să iasă din blocul european.
Autoritatea premierului a fost pusă direct sub semnul întrebării luna trecută, când 81 de parlamentari au sfidat ordinele conducerii şi au votat pentru un referendum privind menţinerea ţării în UE.

Cameron a profitat de un discurs pe teme de politică externă susţinut la Londra pentru a sublinia că actuala criză financiară din Zona euro readuce pe masa discuţiilor viitorul UE, iar cei 27 de membri trebuie să decidă ce fel de Uniune vor în continuare.

Afirmând că UE este considerată adesea un “obiectiv abstract  în sine”, separat de realitatea economică, el şi-a prezentat din nou viziunea pentru o uniune care “priveşte mai mult în exterior”, este mai flexibilă şi mai diversificată, punând nivelul de trai al cetăţenilor săi deasupra a orice altceva.

“Avem dreptul să întrebăm ce trebuie şi ce nu trebuie să facă Uniunea Europeană şi să o schimbăm în consecinţă”, a adăugat el. “Aşa cum am spus, schimbarea aduce oportunităţi. O oportunitate pentru a începe redefinerea UE, pentru a servi mai bine interesele acestei naţiuni şi interesele celorlalte 26 de state membre. O oportunitate, în cazul Marii Britanii, ca prerogativele să se întoarcă în loc să fie cedate, iar pentru Uniunea Europeană să se concentreze pe ceea ce contează cu adevărat, pentru a obţine stabilitate, prosperitate şi creştere. Aceasta este reforma fundamentală pe care o doresc”, a subliniat Cameron.

Premierului i s-a cerut să precizeze ce prerogative vrea ca Londra să ia înapoi de la Bruxelles şi când ar putea începe negocierile în acest sens, însă el a părut să respingă această posibilitate pe termen scurt, în condiţiile în care partenerii săi de coaliţie, liberal-democraţii, privesc cu scepticism un astfel de pas.  

Însă parlamentarii conservatori au atras atenţia că negocierile pentru amendarea tratatelor UE pentru a permite o mai mare integrare fiscală în Zona euro ar putea fi lansate luna viitoare, iar Marea Britanie trebuie să fie pregătită.

În discursul său de luni, premierul a avertizat că Europa a fost depăşită de alte puteri economice şi că, dacă nu devine mai competitivă, va rămâne un “continent cu probleme”.

El a insistat, însă, că viitorul Marii Britanii este în UE, nu în afara sa. “Retragerea din UE nu este în interesul nostru naţional. În afară, vom ajunge ca Norvegia, vizată de fiecare regulă privind piaţa unică impusă la Bruxelles, dar incapabilă să participe la trasarea acelor reguli. Credeţi-mă, dacă nu am fi acolo pentru a ajuta la scrierea regulilor, ar fi scrise fără noi – cel mai mare susţinător al pieţelor deschise şi liberului schimb – şi nu ne-a plăcea rezultatul”, a subliniat Cameron.

Potrivit BBC, premierul britanic a transmis un mesaj puternic privind limitele unei uniuni din ce în ce mai integrate. La un moment dat, Cameron a spus chiar “noi, scepticii”. Anterior, laburiştii au anunţat că sunt dispuşi să analizeze o modificare a împărţirii puterilor între Marea Britanie şi Europa, dar aceasta nu ar trebui să fie o prioritate, în condiţiile continuării eforturilor de a stabiliza euro şi a asigura viitorul pieţei unice.

Ministrul de finanţe din cabbinetul din umbră, Chris Leslie, a subliniat că, în pofida retoricii lui Cameron, actualul guvern a preferat, de fapt, doar să privească dezbaterile cruciale privind viitorul Europei.

hive

Articole similare

Parteneri

hive

Ultimele Articole