Criză fără precedent la VW

0

Volkswagen (VW) a oprit vânzarea anumitor modele diesel în Statele Unite, în urma acuzaţiilor că a trişat în timpul testelor privind emisiile poluante ale acestora, iar dacă grupul va fi găsit vinovat riscă amenzi de până la 18 miliarde de dolari, relatează MarketWatch.

VW a exprimat scuze publice şi a lansat o investigaţie, dar acuzaţiile ar putea slăbi poziţia directorului general Martin Winterkorn, care a supravieţuit recent eforturilor unui acţionar major de a-l îndepărta din funcţie. Scandalul a izbucnit cu doar câteva zile înainte ca board-ul VW să se reunească pentru a prelungi oficial mandatul de CEO al lui Winterkorn până în 2018.

În urma informaţiilor, acţiunile VW sunt în declin cu 12%.

„Personal, regret profund că am încălcat încrederea clienţilor şi a publicului”, a declarat Winterkorn într-un comunicat emis duminică de companie, adăugând că VW colaborează cu autorităţile şi a comandat o investigaţie externă.

Strategia VW de dezvoltare pe piaţa din SUA s-a bazat pe promisiunea că motoarele diesel ale automobilelor grupului sunt performante şi au un nivel scăzut al emisiilor.

În primul semestru, VW a depăşit vânzările liderului pieţei americane, Toyota Motor, dar investigaţia referitoare la emisiile poluante ar putea opri acest progres.

 

mai multe, pe ZF