CSA: Asigurătorii nu se confruntă cu probleme majore, rezervele tehnice sunt la nivelul din 2009

0

Astfel, CSA analizează periodic indicatorii specifici precum lichiditatea, constituirea rezervelor tehnice, suficienţa şi dispersia activelor admise să acopere rezervele tehnice şi solvabilitatea, pentru a detecta din timp eventualele probleme majore care ar putea afecta capacitatea financiară a societăţilor de asigurare autorizate, indiferent de cota de piaţă deţinută de acestea.

Monitorizarea pe baza raportărilor este dublată de controale periodice şi inopinate pe care CSA le efectuează la sediile asigurătorilor, conform tematicii de control stabilite sau cu privire la aspecte punctuale.

În pofida scăderii primelor brute subscrise, evoluţie caracteristică acestei perioade de criză economică, asigurătorii au reuşit să menţină rezervele tehnice la un nivel similar cu cel din 2009 și dispun de lichidităţi pentru a-şi onora obligaţiile asumate faţă de asiguraţi.

Dacă ne referim exclusiv la activitatea de asigurări obligatorii RCA, rezervele de daune avizate, dar şi cele de daune neavizate înregistrează creşteri de peste 20%, fapt observat de altfel şi în anii anteriori. În creştere sunt şi despăgubirile totale plătite de către asigurători, chiar dacă se observă o uşoară tendinţă de scădere a numărului de daune raportate de păgubiţii RCA.

În ceea ce priveşte activitatea de subscriere a riscurilor de catastrofe naturale, aceasta poate fi practicată numai de către asigurătorii autorizați de CSA în acest sens, iar una dintre principalele condiţii pe care trebuie să le îndeplinească este aceea de a avea reasigurare. Conform raportărilor transmise de aceste societăţi, reţinerea proprie din valoarea totală a răspunderilor asumate prin contractele care acoperă și riscuri de catastrofe este de numai 5%.

În concluzie, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor apreciază că piaţa de asigurări este stabilă financiar şi datele disponibile în prezent nu indică semne de îngrijorare cu privire la evoluţia acesteia.

În nici o situaţie, asiguraţii și păgubiţii de răspundere civilă nu vor avea de suferit, întrucât CSA nu va ezita să ia măsuri în cazul în care societăţile întâmpină dificultăţi în plata despăgubirilor. De asemenea, CSA are la dispoziţie suficiente pârghii de intervenţie pentru a preveni o eventuală deteriorare a stabilității financiare a pieţei, inclusiv aceea de a solicita majorări de capital.
Dacă avem în vedere valoarea majorărilor de capital aprobate la societățile de asigurare în 2010, de circa 80 milioane euro, în condiţii economice nefavorabile, apreciem că acționarii acestora sunt dispuşi să îşi susţină în continuare investiţiile pe piaţa românească.

CSA – Comisia de Supraveghere a Asigurărilor este singura autoritate împuternicită prin lege cu atribuţii de autorizare, supraveghere prudenţială şi control a activității de asigurare în România, precum şi cu atribuţii de emitere a normelor de aplicare a legii.Potrivit legii, scopul întregii activităţi a CSA este apărarea drepturilor asiguraţilor şi promovarea stabilităţii activităţii de asigurare în România.

CSA este membru cu drepturi depline al EIOPA – Autoritatea Europeană de Asigurări şi Pensii Ocupaţionale (care a substituit CEIOPS de la 1 ianuarie 2011), EIOPC – Comitetul European pentru Asigurări și Pensii Ocupaţionale şi IAIS – Asociaţia Internaţională a Supraveghetorilor în Asigurări, reprezentând astfel România din perspectiva aportului tehnic de specialitate la elaborarea și amendarea reglementărilor europene specifice domeniului asigurărilor>>.