Cu cât s-ar putea scumpi petrolul din cauza conflictului cu Iran

0

Potrivit FMI, sancţiunile financiare împotriva autorităţilor de la Teheran „ar putea fi echivalente cu un embargou petrolier” şi ar implica un declin al livrărilor cu circa 1,5 milioane de barili de petrol pe zi, din partea celui de-al cincilea mare producător de ţiţei la nivel mondial.

 

Volumul livrărilor de petrol pierdute ar fi comparabil cu pierderile de producţie înregistrate de Libia anul trecut, din cauza războiului civil care a dus la creşterea preţului ţiţeiului la peste 100 de dolari pe baril.

 

FMI a subliniat aceste riscuri într-o notă adresată reprezentaţilor G20 care s-au reunit săptămâna trecută la Mexico City.

 

Iranul a avertizat că ar putea bloca Strâmtoarea Ormuz, care este tranzitată de 20% din petrolul comercializat la nivel mondial, din cauza sancţiunilor occidentale.

 

Comentariile venite din partea FMI amplifică presiunile asupra administraţiei Obama, care încearcă să convingă ţări din întreaga lume să reducă importurile de petrol iranian fără ca acest fapt să ducă la creşterea preţurilor ţiţeiului, înainte de alegerile prezindenţiale din Statele Unite, din noiembrie.