Culmea sărăciei în Moldova. Bază sportivă pentru octogenari, la Botoșani

În Adășeni, județul Botoșani, una dintre cele mai sărace localități din Moldova, autoritățile locale investesc peste 150.000 de euro într-o bază sportivă. Nimic nu ar fi ieșit din comun dacă în comună ar exista tineri.

Dar, în Adășeni, cei mai mulți locuitori sunt bătrâni trecuți de 70 de ani. În schimb, comuna nu are canalizare funcțională și nu există medic de familie.

Aflată la 50 de kilometri de Botoșani, comuna are cei mai puțini locuitori, majoritatea bătrâni, săraci și bolnavi, căci tinerii au fugit de sărăcie definitiv, în Occident.

Comuna nu are nici canalizare

Deși în Adășeni s-a tras canalizare, aceasta nu este funcțională. Și acum, o parte a ulițelor sunt pline de noroaie ca acum o sută de ani.

Nu există nici măcar medic de familie în comună, însă autoritățile locale fac investiții demne de filmele cu „proști” pe care le vedem pe Netflix.

Pimăria a primit acum patru ani finanțare de 150.000 de euro, de la statul român, prin programul PNDL 1 pentru o bază sportivă multifuncțională.

Sătenilor nu le-a venit să creadă, mai ales că 70% din populația comunei este reprezentată de oameni în vârstă.

„Am auzit și eu de așa ceva. Dar cine să joace acolo, eu?!? Că am 70 de ani! Și cei mai mulți suntem bătrâni și betegi”, spune un sătean în vârstă, care locuiește pe o uliță plină de noroaie, nu departe de locul unde se face baza sportivă.

O altă săteancă spune că doar elevii de gimnaziu, câți au mai rămas la școală, mai pot face ceva în baza sportivă. „Restul sunt bătrâni. Iar cei tineri îs la muncă, de fotbal le arde lor?”, spune femeia, citată de adevărul.

Terminarea bazei, întârziată

Culmea este că, deși lucrările urmau să se încheie în decembrie 2022, baza sportivă nu este încă terminată. Edilul Constantin Dresleucă spune că așteaptă încă o tranșă de bani pentru tribune.

„Așteptăm ultima finanțare, pentru tribune. Nu s-a plătit încă. Să facem și noi recepția”, mărturisește primarul.

Cât despre utilitatea acestei investiții, într-o comună îmbătrânită, primarul evită un răspuns clar și dă vina pe edilul de dinaintea lui.

„Eu, când am preluat mandatul, proiectul era în execuție. Așa s-a considerat atunci, eu l-am dus mai departe. Era în construcție”, spune actualul primar.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed