Cum încurajează Statul meseriile tradiţionale

0

Angajatorii care recrutează tineri între 16 şi 25 de ani, şi le oferă contract de ucenicie de maximum 3 ani, câştigă 300 de lei lunar, per angajat. Ucenicii vor învăţa şi vor practica meserii tradiţionale (şi nu numai), pentru ca la finalul contractului, angajatorul să plătească evaluarea şi autorizarea competenţelor lor, potrivit legii uceniciei.

 

Ce stipulează legea uceniciei

 

Prin contractul de ucenicie, tinerii pot obţine un loc de muncă cu o durată între un an şi 3 ani. Perioada de probă la care poate fi supus ucenicul nu poate fi mai mare de 30 de zile. Angajatorul trebuie să-i asigure ucenicului o pregătire teoretică şi practică sau numai pregătire practică. La finalul colaborării, angajatorul este obligat să înscrie ucenicul la un Centru Autorizat de Evaluare şi Certificare a Competenţelor Profesionale, de unde acesta primeşte un atestat. Toate costurile de evaluare sunt suportate de angajator.

 

Durata contractului de ucenicie la locul de muncă se stabileşte funcţie de ocupaţia/calificarea pentru care urmează să se pregătească ucenicul, şi de competenţele dobândite anterior de către acesta.

Durata contractului de ucenicie nu poate fi mai mică de: un an de zile, în cazul în care ucenicia se organizează pentru dobândirea unei calificări de nivel 1, 2 ani – pentru nivelul 2; şi 36 luni – pentru nivelul 3.

 

Salariul de bază lunar stabilit prin contractul de ucenicie la locul de muncă este cel puţin egal cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată în 2012, respectiv 700 de lei.

 

Ce câştigă angajatorul?

Angajatorul va primi 300 de lei lunar, pe durata contractului. Adică acesta primeşte lunar o sumă egală cu 60% din valoarea indicatorului social de referinţă al asigurărilor pentru şomaj şi stimulării ocupării forţei de muncă, prevăzut de Legea nr. 76/2002 (în prezent este în cuantum de 500 de lei).

 

Mai mult, noile norme simplifică procedurile pentru angajatori. Dacă prin vechea legislaţie, exista obligaţia unor autorizaţii speciale la încheierea acestor contracte, precum şi dovada atestatului în cazul maiştrilor de ucenicie, în prezent nu mai există obligaţia autorizării angajatorilor. În plus, coordonatorul ucenicului (fostul maistru) nu mai are obligaţia obţinerii atestatului, fiind suficientă experienţa profesională de minimum 5 ani în ocupaţia pentru care se organizează programul de ucenicie.

Ocupaţiile pentru care se poate organiza ucenicia la locul de muncă sunt cele cuprinse în Clasificarea Ocupaţiilor din România.