Cum îşi dublează farmaciştii austrieci numărul de clienţi? Fac oficiu poştal în farmacie!

În Austria sunt 1.217 farmacii comunitare şi 46 de farmacii în spitale. Fiecare farmacist licenţiat are dreptul la o singură farmacie. Nu există lanţuri de farmacii dezvoltate de farmacişti. În ultimii 10 ani au fost deschise 172 de noi farmacii. Acest  business poate fi dezvoltat de un farmacist licenţiat-singur sau în parteneriat. Cifra de afaceri anuală a unei farmacii de talie medie este de aproximativ 2 milioane de euro, din care 29% reprezintă medicamente necompensate prin asigurările de sănătate.

În Austria funcţionează de peste 10 ani un sistem dedicat urgenţelor pe timp de noapte (taxi delivery): taximetristul apelat aduce farmacistului reţeta medicală, acesta eliberează medicamentele şi verifică cu pacientul că i-au fost livrate medicamentele de pe reţetă. “Este un sistem pe care l-am dezvoltat din nevoia de a avea o relaţie cât mai bună cu pacienţii noştri. Se bazează foarte mult pe încredere în comunitate”, explică Ilona Leitner, vicepreşedinte al Asociaţiei Farmaciştilor din Austria.

Principala diferenţă între sistemul de sănătate din România şi cel din Austria, la nivel de farmacie, o constituie numărul de zile in care acestea îşi primesc banii de la Casa de Asigurări. Farmacistii austrieci îşi primesc banii pentru medicamente în 5 zile lucrătoare, în timp ce în România, aceste termen este de până la 6 luni.
“Diferenţa dintre cele două sisteme este totală: de la modul de plată – la 5 zile lucrătoare, la modul de a gândi asupra profesiei”, a declarat Adriana Corbeanu, farmacist participant la Primul Forum Bilateral România-Austria, organizat de Patronatul Farmaciştilor din România şi Asociaţia Farmaciştilor din Austria.

O delegaţie de 50 de farmacişti din plan local s-a întâlnit la Viena cu reprezentanţi ai Asociaţiei Farmaciştilor din Austria şi ai Asociaţiei Farmaciştilor din Viena, în intervalul 25-28 martie 2010, în cadrul Forumului Bilateral România-Austria.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed