Cum îți dai seama că ești mințit. Cea mai bună metodă folosită de cercetători

0

Cum îți dai seama că ești mințit. Cea mai bună metodă folosită de cercetători. Nimeni nu își dorește să fie mințit, însă în diferite situații oamenii ajung să ne ascundă adevărul.

Cum putem să ne dăm seama dacă am fost sau nu mințiți? Cercetătorii au efectuat un studiu și au aflat câteva detalii interesante.

Specialiștii de la Universitatea din Amsterdam consideră că, prin intermediul unei simple metode, oamenii pot afla dacă cineva îi minte sau nu. Se pare că această strategie a dat rezultate în aproximativ 80% din cazuri.

Cum îți dai seama că ești mințit. Cea mai bună metodă folosită de cercetători

Oamenii de știință din Țările de Jos au realizat un studiu la care au participat 1.445 de persoane. Acestea au fost instruite să țină cont de detalii atunci când analizează un text sau un interviu și să se pronunțe dacă informația este falsă sau adevărată.

Cei mai mulți dintre participanți au putut să își dea seama cine minte și cine nu, pe baza strategiei de mai sus, existând o acuratețe între 59 și 79%.

”Ne-am gândit că adevărul poate fi găsit în simplitate și ne propunem să renunțăm mai degrabă decât să adăugăm indicii atunci când încercăm să detectăm înșelăciunea”, au afirmat cercetătorii, potrivit sciencealert.com.

Cum îți dai seama că ești mințit. Cea mai bună metodă folosită de cercetători

Se pare că o persoană își poate da seama dacă este mințită sau nu în funcție de „gradul în care mesajul include detalii precum descrieri ale oamenilor, locurilor, acțiunilor, obiectelor, evenimentelor și momentul întâmplărilor” și de „gradul în care mesajul pare complet, concret sau bogat în detalii”.

Astfel, dacă vrei să știi dacă ești minți sau nu poți să aplici strategia de mai sus și să fii atent la detaliile oferite de cealaltă persoană.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.