Cum se foloseşte statul de banii firmelor. O companie are de recuperat 10 mil. euro din rambursarea TVA-ului (VIDEO)

0

Impozitul pe profit din plăţile anticipate nu va fi dat înapoi. Decât după un control fiscal. Acest control durează o perioadă nelimitată de timp în funcţie de ceea ce se urmăreşte, de a da banii sau nu. Există societăţi care au de recuperat zeci de milioane de euro de la statul român. Nu doresc să dau exemple. Controlul fiscal pentru o astfel de companie a început acum 6 luni de zile. Perioada legală pentru un astfel de control este de 6 luni de zile. Ea poate fi extinsă în anumite condiţii. Acest tip de control pe TVA este doar pe un anumit tip de operaţiune.  Societatea respectivă are de recuperat 10 milioane de euro din TVA„, a declarat la The Money Show Nicolae Done, partener KPMG.

Experţii fiscali spun că Executivul ar trebui să vină cu măsuri de stimulare a încasărilor la buget. Reducerea la 5% a impozitului pe dividende şi restituirea TVA-ului la timp reprezintă stimuli pentru economie.

„Cred că există foarte mulţi agenţi economici care au profituri nedistribuite. O reducere de 5% a impozitului pe dividende cu termen de aplicabilitate până la sfârşitul anului ar putea stimula agenţii economici să-şi distribuie dividende nedistribuite de ani de zile. Că au bani, că n-au bani, vor plăti impozitul pe dividende deoarece în acest moment pot benificia de această reducere. Dacă nu le distribuie, nu datorează impozitul”, spune Dan Monolescu, vicepreşedinte Camera Consultanţilor Fiscali.

Restituirea impozitelor la timp generează stimulente în dezvoltarea economică. O altă modalitate nu există”, a mai adăugat Nicolae Done.

Urmareste pe Money WebTV toate stirile video si emisiunile The Money Channel