Cum se vor înregistra gospodăriile la ANAF, din 2018! PLUS Fiscul va da 1.200 de lei pe an fiecărui copil dintr-o famlie. Vezi în ce condiții!

Draftul modificărilor aduse la Codul Fiscal începând cu 2018 se află acum pe masa premierului Sorin Grindeanu. Documentul la care experții lucrează de mai bine de două luni explică cum se va înregistra la ANAF o gospodărie, ce deduceri va avea și cum va plaăti impozitul pe venit anual. Documentul definește astfel patromoniul gospodăriei:

„Patrimoniul gospodăriei reprezintă totalitatea drepturilor și a obligațiilor cu valoare economică precum și a bunurilor mobile și imobile la care se referă aceste drepturi care aparțin uneia sau mai multor pers fizice”, se arată în document.

Persoanele care se înscriu la ANAF ca făcând parte din aceeași godpodărie nu trebuie să aibă domiciliul la aceeași adresă. Definiția arată astfel, în ultma variantă de lucru a proiectului, variantă preyentată azi premierului:

„Grup alcătuit din una sau mai multe pers fizice înrudite sau nu, care au un patrimoniu comun pe care îl administrează împreună din punct de vedere economic și financiar și locuiesc sau nu locuiesc efectiv la același număr cadastral”, se arată în document.

POtrivit proiectului, o gospodărie trebuie să se înregistreye la ANAF ca și contribuabil, facând o cerere, prin reprezentantul gospodăriei. Fiscul are la dispoziție 60 de zilede la data primirii cererii să o aprobe sau să o respingă. Cererea treuie să conțină numele și prenumele, CNP-ul, persoanelor care fac parte din gospodărie cât și numele mebrului desemnat ca reprezentant

VEZI AICI CARE SUNT Veniturile care trebuie declarate de membrii gospodăriei

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed