Cum va arăta Bucureştiul turistic: autobuze supraetajate şi trasee ale Revoluţiei

0

Proiectul municipalităţii prevede trasee cu autobuze supraetajate, dar şi un traseu al Revoluţiei române din decembrie 1989; carduri de acces la teatru, muzee, transporturi în comun; programe şi spectacole pentru copii, anunţă MEDIAFAX.

Primăria afirmă că în luna mai 2012, când în Bucureşti se dispută finala Europa League, minim 25.000 de turişti străini se vor afla în Capitală, care va fi pentru o seară “gazda” a 30 milioane de telespectatori.  De altfel, Sorin Oprescu promite că va inaugura Stadionul Lia Manoliu în 2011, iar primul meci pe noul stadion ar urma să aibă loc în luna mai.

Având în vedere viitorul aflux de turişti, Oprescu a lansat o strategie de turism care să promoveze Bucureştiul pe termen lung către diferite segmente de piaţă. Primarul crede că ţinta campaniilor ar fi bucureştenii, românii, românii care trăiesc în afara graniţelor, europenii sau străinii de pe celelalte continente.  Municipalitatea intenţionează, pe lângă înfiinţarea Centrului de Informare Turistică în Pasajul Universităţii, realizarea de materiale promoţionale pentru popularizarea frumuseţilor oraşului. Citeşte mai mult despre cum va arăta Bucureştiul turistic pe B365.ro