Cum va fi vremea la început de săptămână, în Bucureşti şi în ţară

În Banat, Crişana, sudul Olteniei şi al Munteniei, precum şi în Dobrogea vor fi mai ales ploi. În Maramureş şi Transilvania vor fi precipitaţii mixte, iar în restul teritoriului vor predomina ninsorile. La munte va ninge. Izolat cantităţile de apă vor fi însemnate în sud-vest şi în Carpaţii Meridionali. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare în sudul ţării şi la munte, cu viteze mai mari în Banat şi pe creste. Temperaturile maxime, în creştere faţă de ziua precedentă în regiunile intracarpatice, vor fi cuprinse între -4 şi 8 grade, iar cele minime se vor situa, în general, între -8 şi 2 grade.

 

LA BUCUREŞTI: Vremea va fi deosebit de rece pentru această perioadă a anului. Cerul va fi acoperit şi mai ales în cursul nopţii vor fi precipitaţii la început sub formă de ploaie şi lapoviţă, apoi ninsoare. Vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare după-amiaza şi noaptea. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 2 grade, iar cea minimă va fi de -3…-2 grade.

 

MARŢI

În ţară, vremea se va menţine rece, deosebit de rece în regiunile extracarpatice. Cerul va fi acoperit şi temporar vor cădea precipitaţii în toată ţara. În Banat, Crişana şi Dobrogea precipitaţiile vor fi mixte – ziua şi predominant sub formă de ninsoare – noaptea, iar în restul zonelor şi la munte va ninge. Izolat cantităţile de apă vor fi însemnate. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în sud, sud-est şi în zona montană. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -5 şi 4 grade, uşor mai ridicate în sudul litoralului, iar cele minime se vor situa în general între -10 şi 0 grade.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed